Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a vorbit cu preşedintele Comitetului 1922 al Partidului Conservator, Sir Graham Brady, şi a fost de acord să se retragă, urmând ca un nou lider conservator să fie numit până la conferinţa partidului din octombrie, a declarat o sursă din cadrul No 10, potrivit Sky News.

Decizia vine după ce Michelle Donelan, proaspăt numită secretar pentru educaţie, a demisionat după doar 36 de ore în funcţie. De asemenea, cancelarul Nadhim Zahawi i-a spus premierului să „plece acum”, iar secretarul apărării, Ben Wallace, şi-a retras sprijinul.

Premierul britanic Boris Johnson este aşteptat să demisioneze joi, biroul său precizând că va face o declaraţie în faţa ţării.

“Boris Johnson va demisiona astăzi din funcţia de lider al Partidului Conservator”, a scrie pe Twitter editorul politic al BBC, Chris Mason, conform Reuters.

Johnson se agăţase de putere în ciuda demisiei unei serii de miniştri de top ai săi. Joi, cel pe care l-a numit ministru de finanţe cu mai puţin de 48 de ore înainte l-a îndemnat public pe Johnson să demisioneze.

Noul ministru de finanţe al Marii Britanii, Nadhim Zahawi, i-a spus joi lui Boris Johnson să demisioneze, la mai puţin de 48 de ore după ce premierul l-a promovat în această funcţie. Conform noului ministru, criza în care se află guvernul nu va face decât să se agraveze.

“Acest lucru nu este sustenabil şi nu va face decât să se înrăutăţească, pentru dumneavoastră, pentru Partidul Conservator şi, cel mai important dintre toate, pentru ţară”, a declarat Zahawi pe Twitter, după ce peste 50 de miniştri şi colaboratori au demisionat din guvern.

“Trebuie să faceţi ceea ce trebuie şi să plecaţi acum”.

Zahawi nu a spus că a demisionat, dar a precizat că a mers miercuri seară la biroul premierului din Downing Street împreună cu colegii de cabinet pentru a-i spune lui Johnson să “plece cu demnitate”.

“Mi se rupe inima că nu m-a ascultat şi că acum subminează realizările incredibile ale acestui guvern”, a spus Zahawi într-o scrisoare.

“Ţara merită un guvern care nu numai că este stabil, dar care acţionează cu integritate. Domnule prim-ministru, ştiţi în inima dvs. care este lucrul corect de făcut şi plecaţi acum”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/07/hepta-6516822.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/07/hepta-6516822-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a vorbit cu preşedintele Comitetului 1922 al Partidului Conservator, Sir Graham Brady, şi a fost de acord să se retragă, urmând ca un nou lider conservator să fie numit până la...