Şeful Tesla şi SpaceX şi totodată, cel mai bogat om din lume, a avut gemei cu şefa uneia dintre companiile sale şi anume Neuralink, conform Business Insider

 

Shivon Zilis este partenera cu care Musk a făcut gemenii. Aceasta lucrează pentreu Neuralink, companie ce are în plan crearea unui cip ce poate fi implantat în creierul uman. 

 

Publicaţia citată susţine că a obţinut documente juridice în care se arată că numele copiilor vor fi schimbate pentru a include şi numele de familie al lui Musk. 

 

Relaţia profesională dintre Musk şi Zilis durează din 2016, când aceasta s-a angajat la OpenAI, Musk fiind unul dintre cofondatori.

 

În 2020, Musk promova compania Neuralink pentru implantul unui cip în creierul unui porc. Apoi, anul trecut, Neuralink a implantat cipuri în creierele unor maimuţe. Iar în prezent, trebuie să răspundă unor acuzaţii de cruzime împotriva animalelor după ce maimuţele au murit din cauza testării.

 

FOTO Shivon Zilis/Twitter

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Şeful Tesla şi SpaceX şi totodată, cel mai bogat om din lume, a avut gemei cu şefa uneia dintre companiile sale şi anume Neuralink, conform Business Insider.    ...