Această capacitate, dezvăluită la conferinţa Re:Mars a Amazon din Las Vegas, este în curs de dezvoltare şi ar permite asistentului virtual să imite vocea unei anumite persoane pe baza unei înregistrări de mai puţin de un minut, scrie AP.

Rohit Prasad, vicepreşedinte senior şi cercetător-şef pentru Alexa, a declarat miercuri, în cadrul evenimentului, că dorinţa din spatele acestei funcţii a fost de a construi o mai mare încredere în interacţiunile pe care utilizatorii le au cu Alexa, punând mai multe “atribute umane de empatie şi afecţiune“.

“Aceste atribute au devenit şi mai importante în timpul pandemiei în curs de desfăşurare, când atât de mulţi dintre noi i-au pierdut pe cei pe care îi iubim”, a spus Prasad. “Deşi inteligenţa artificială nu poate elimina acea durere a pierderii, cu siguranţă poate face ca amintirile lor să dureze.”

Într-un videoclip difuzat de Amazon în cadrul evenimentului, un copil întreabă “Alexa, poate bunica să termine de citit Vrăjitorul din Oz?”. Alexa confirmă apoi cererea şi trece la o altă voce care imită bunica copilului. Asistentul vocal continuă apoi să citească cartea cu aceeaşi voce.

Pentru a crea această funcţie, Prasad a declarat că firma a trebuit să înveţe cum să realizeze o “voce de înaltă calitate” cu o înregistrare mai scurtă, spre deosebire de orele de înregistrare într-un studio. Amazon nu a oferit mai multe detalii despre această funcţie, care va stârni cu siguranţă mai multe preocupări legate de confidenţialitate şi întrebări etice cu privire la consimţământ.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/profimedia-0353753541.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/profimedia-0353753541-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Această capacitate, dezvăluită la conferinţa Re:Mars a Amazon din Las Vegas, este în curs de dezvoltare şi ar permite asistentului virtual să imite vocea unei anumite persoane pe baza unei înregistrări de mai puţin de un...