Ne îndreptăm spre o iarnă care ar putea fi dificilă. Putem trece peste această perioadă dificilă doar dacă lucrăm împreună”, a declarat De Croo înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles.

“Trebuie să formăm un bloc energetic, trebuie să cumpărăm energie în mod colectiv, trebuie să ne folosim de plafoane de preţ şi trebuie să ne coordonăm mai bine între noi”, a adăugat el.

De Croo a continuat spunând că Comisia Europeană “ar trebui să preia cu adevărat conducerea în acest moment”.

Dacă operăm fiecare pe cont propriu, nu vom putea ieşi din această situaţie”, a subliniat el.

Europa a încercat să îşi reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti de la invazia din Ucraina de la sfârşitul lunii februarie.

Criza energetică a Europei a escaladat luna aceasta, când Moscova a redus şi mai mult livrările către Germania, Italia şi alţi membri ai Uniunii Europene. Douăsprezece ţări UE au fost afectate până în prezent de reducerile de aprovizionare cu gaze ruseşti, a declarat joi şeful pentru politici climatice al blocului, Frans Timmermans.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/profimedia-0430382397.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/profimedia-0430382397-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ne îndreptăm spre o iarnă care ar putea fi dificilă. Putem trece peste această perioadă dificilă doar dacă lucrăm împreună', a declarat De Croo înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles. 'Trebuie...