„A fost cazul prescripţiei în care Curtea iarăşi a rezolvat o problemă în două trepte deşi, în mod normal, ar fi trebuit să fie rezolvată în primă instanţă. Dar a trebuit să intervină după 4 ani tocmai ca urmare a ceea ce spuneţi dumneavoastră – că Legiuitorul ignoră la modul grosolan deciziile Curţii.

A fost o greşeală a Legiuitorului din 2014 care spune că prescripţia se întrerupe prin efectuarea oricărui act de procedură. Până atunci, lucrurile erau în regulă, prescripţia se întrerupea doar dacă erau efectuate acte care se comunicau celui cercetat. Acum ca să înţeleagă lumea ce este acea prescripţie – este o uitare pe care legea o concepe cu privire la anumite fapte penale, sunt stabilite anumite termene. Prescripţia are o dublă valenţă: mai întâi îi spune organului judiciar – poliţistului, procurorului şi judecătorului – cât timp are la dispoziţie să tragă pe cineva la răspundere şi, în al doilea rând, este vorba de timpul pe care Legiuitorul l-a considerat suficient de mare încât societatea să uite de comiterea unei anumite infracţiuni şi s-a mers pe principiul: o Justiţie târzie nu mai este o Justiţie. Şi atunci noi ştim ca procurori, ca poliţişti, ca judecători că trebuie să ne încadrăm în anumite termene stabilite expres de lege.
De la această regulă, există această excepţie: a întreruperii cursului prescripţiei. Şi asta cum operează? Dacă tu ca procuror sau poliţist sau chiar judecător faci acte de cercetare, acte de judecată – acele acte întrerup cursul prescripţiei şi luând exemplul unui termen general de prescripţie de 5 ani – dacă l-ai făcut astăzi, curge un nou termen de 5 ani, faci altul noi, curge altul de 5 ani, cu menţiunea clară că nu poate nicidecum să depăşească dublul – adică 10 ani.

De ce este această instituţie? Pentru a arăta că organele statului au o atitudine constantă în a cerceta şi judeca pe cineva. Dacă organele statului uită dosarele în fişet şi se trezesc în ultima lună al ultimului an al termenului de prescripţie generală şi operează atunci o întrerupere, o dublare a termenului, deturnează însăşi sensul prescripţiei”, a spus Daniel Morar pe Aleph News, vorbind despre cele două decizii ale CCR în cazul prescripţiei.

Fostul judecător CCR a explicat care a fost rolul şi rostul fiecărei decizii a Curţii Constituţionale în privinţa articolului 155 alin 1 din Codul Penal:

„Curtea a venit în 2018 şi a spus Legiuitorului: nu poţi să dai dreptul procurorului să întrerupă cursul prescripţiei prin orice act pe care-l face el din birou. Trebuie ca acel act să fie cunoscut de suspect, de inculpat, de persoana cercetată ca, pe ansamblu, să se ştie în societate, în comunitate, că faţă de persoana respectivă este o instrucţie penală. Asta le-am spus în 2018.
Le-am mai spus un lucru: că soluţia legislativă pe vechiul Cod era una care corespundea standardelor constituţionale. Prin urmare dacă ei nu voiau să adapteze cumva instituţia aceasta a întreruperii cursului prescripţiei, putea să ia soluţia legislativă de până în 2014 să o pună în Cod. N-au făcut-o. Timp de 4 ani nu au făcut nimic.

Această decizie din 2018 categoric că nu este o decizie interpretativă. Decizia interpretativă este decizia prin care CCR conservă înţelesul constituţional al unei legi. Adică explică: acest text poate să rămână într-o lege dar înţelesul este cel pe care-l dăm noi, Curtea Constituţională. Poate avea 2,3 sau 5 sensuri, înţelesuri acest text dar singura înţelegere constituţională e cea pe care o scriem noi. Şi în cazul de faţă noi am scris: că nu poate fi întrerupt prin orice act.
O chestie iarăşi basic: Curtea lucrează de cel puţin 10 ani, când dă decizii interpretative, cu o sintagmă. Zice: „textul este constituţional în măsura în care”…. Deci dacă nu vezi sintagma „în măsura în care” este clar că nu e decizie interpretativă. Lucrurile au fost clare pentru majoritatea oamenilor. Iar recomandarea aceea din decizie noi n-am dat-o pentru judecători şi pentru sistemul judiciar pentru că judecătorii şi sistemul judiciar nu pot să combine dispoziţii din legi, să ia dispoziţia din vechiul Cod şi să o pună în Noul Cod. A fost pentru Legiuitor. Dar Legiuitorul n-a făcut nimic.

Rezultatul? S-au dus judecătorii, instanţele de judecată s-au dus de 2 ori la Înalta Curte să le explice decizia din 2018. Ce să facem? Se mai întrerupe cursul sau nu? Înalta Curte de 2 ori le-a respins acţiunile ca inadmisibile. Prin urmare, s-a ajuns din nou la Curtea Constituţională după 4 ani. Foarte multe instanţe au sesizat Curtea Constituţională, printre ele este şi un complet al Înaltei Curţi. Majoritatea instanţelor care şi-au expus punctul de vedere cu privire la textul care a rămas – au spus că este neconstituţional, că este neclar, că nu ştiu ce să facă. Şi atunci a venit Curtea Constituţională în 2022 şi a ras în întregime textul ca să nu mai existe niciun dubiu. Şi a venit şi a spus că decizia din urmă cu 4 ani, din 2018, este o decizie simplă sau extremă şi că n-a mai existat de atunci un caz de întrerupere. Adică nu mai există prescripţie specială.

Pe vremea mea, mai rar se prescriau dosarele. Se întâmpla, dar mai rar, pentru că se lucra în mod constant în dosare. Ăsta este rostul instituirii unui termen de prescripţie: să ştii că dacă n-ai făcut ancheta în 5 ani de zile să ştii că te opreşti şi că cel pe care-l cercetezi scapă de răspundere penală. Prin urmare rostul şi datoria unui procuror şi a unui poliţist este să efectueze acte de urmărire penală, de cercetare, în mod constant într-un dosar. Dacă faci acest lucru, se întrerupe cursul prescripţiei natural: şi azi, şi mâine, şi poimâine şi răspoimâine. Problema este cea care a ajuns şi în faţa CCR: în 2018, era a unui dosar în care nu se întâmplase absolut nimic timp de 5 ani, adică în termenul general de prescripţie, şi în ultima lună, ultima zi, penultima zi când urma să expire termenul, poliţistul a făcut un act- a interogat o bază de date şi a făcut un proces verbal pe care nu l-a comunicat nimănui. Prin acel act, făcut din birou, fără cunoştinţa nimănui, el a dublat termenul de prescripţie.

Prescripţia, întreruperea cursului prescripţiei nu are rolul de a proteja procurorul şi organul de Poliţie şi judecătorul în demersul sau activitatea lui de a nu efectua o urmărire penală şi o judecată constantă şi la timp. Are un alt rol. L-am explicat. Nu te poţi folosi de întreruperea cursului prescripţiei doar să-ţi prelungeşti automat termenul în care tu poţi să tragi pe cineva la răspundere penală în condiţiile în care în termenul general de prescripţie generală tu n-ai făcut nimic”.

Fostul judecător CCR, care a condus şi DNA şi a fost şi şef al Ministerului Public, Daniel Morar, a comentat şi circulara recent emisă de Procurorul General al României, Gabriela Scutea, prin care aceasta le cerea procurorilor din subordine să nu aplice deciziile CCR:

„Prin urmare, supărările ministerului Public cred că ar trebui să se îndrepte mai mult pe ceea ce pot face ei, procurorii. Nu pe ceea ce trebuie să facă instanţele pentru că poţi să dai orice ordin în calitate de procuror general, cel care decide până la urmă pe dosarele din instanţă este judecătorul. Sigur că procurorii sunt cei care decid pe faza de urmărire penală.

Eu am văzut hotărâri ale instanţelor care interpretează corect decizia. De fapt este vorba de efectele deciziei CCR şi, în acelaşi timp, am văzut că altă instanţă a sesizat ÎCCJ să le dezlege problema juridică şi să le spună că dacă pentru faptele comise înainte de Ordonanţa din mai 2022, iată că s-a putut – prin care se spune clar care sunt actele care întrerup cursul prescripţiei – dacă până atunci a mai existat prescripţie specială. Aceasta este marea întrebare, deşi ea are răspunsul foarte clar în paragraful în care Curtea spune că ea constată că în perioada 2018 – 2022 nu a existat un caz de întrerupere. Ştiind că aceasta este o lege penală de drept material substanţială se aplică legea penală mai favorabilă, nu avem decât să ajungem la concluzia că toate faptele comise până la data Ordonanţei din mai 2022 nu au acte de întrerupere a cursului prescripţiei.

Curtea Constituţională nu este partenerul organelor de urmărire penală sau organelor judiciare în activitatea pe care o fac acestea. Curtea Constituţională trebuie să apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Consecinţe categoric că sunt – şi la această decizie şi la altă decizie – dar grija nu trebuie să fie a Curţii Constituţionale iar în cazul de faţă nici măcar judecătorii – vorbim de dosarele care sunt pe rol, iar atenţia este îndreptată spre acestea – nici măcar judecătorii n-au o vină. Pentru că ei au încercat să interpreteze decizia Curţii şi să o aplice într-un sens aşa cum l-au înţeles ei. Toată vina îi aparţine Legiuitorului, îi aparţine clasei politice. Vina aparţine Guvernului şi Parlamentului. Iar din Guvern, miniştrii de Justiţie. Niciun minister nu are iniţiativă legislativă, dar ministrul de Justiţie este cel care trebuie să spună, trebuie să ştie, trebuie să atenţioneze Guvernul sau Parlamentul că sunt decizii care trebuie transpuse. N-o s-o facă ministrul Sănătăţii. Şi 4 ani de zile nu au făcut nimic. Deci este sfidătoare atitudinea Legiuitorului în acest caz, nu atitudinea magistraturii sau cea a Curţii Constituţionale”.

Interviul integral cu Daniel Morar, fost judecător al CCR, fost procuror şef DNA, fost şef al Ministerului Public, va fi difuzat duminică, 26 iunie, de la 19.55, pe Aleph News.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/6385645-mediafax-foto-liviu-untaru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/6385645-mediafax-foto-liviu-untaru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„A fost cazul prescripţiei în care Curtea iarăşi a rezolvat o problemă în două trepte deşi, în mod normal, ar fi trebuit să fie rezolvată în primă instanţă. Dar a trebuit să intervină după 4 ani ...