„USR a intrat în politică şi cu acest obiectiv: să ridicăm barierele, să democratizăm viaţa politică, să schimbăm modul în care se face politica în România. Chiar dacă astăzi USR e un partid mare, cu structuri şi aleşi locali, nu uităm ce ne-am asumat de la înfiinţare, în 2016. Nu sunt un adept al bipartitismului, mai ales când văd cât rău poate face dominaţia a două partide mari care au doar trei «valori»: corupţia, oportunismul politic şi traseismul. Până în 2016 legile erau făcute în aşa fel încât nu se putea înfiinţa niciun partid nou dacă nu exista un interes al sistemului politic”, declară deputatul USR de Bihor Silviu Dehelean.

„În România, există şi partide politice care vor să se implice exclusiv la nivel local – primării, prefecturi, consilii locale şi judeţene – punând astfel umărul la dezvoltarea comunităţilor din care fac parte. Acestea trebuie sprijinite şi legislativ, iar anumite reglementări abuzive care ar putea duce la dizolvarea lor trebuie eliminate din lege. Prin iniţiativa pe care am depus-o, democratizăm viaţa politică românească şi permitem accesul în politică tuturor cetăţenilor, chiar dacă aleg să facă parte dintr-o formaţiune locală”, declară deputatul USR de Mureş Adrian Giurgiu.

Legislaţia actuală prevede declararea ca inactiv a unui partid politic dacă „nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale succesive, cu excepţia celei prezidenţiale, în minimum 75 de circumscripţii electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă completă de candidaţi în cel puţin o circumscripţie electorală sau candidaţi în cel puţin 3 circumscripţii electorale, în cazul alegerilor parlamentare”.

USR apreciază că prevederea poate duce la eliminarea de pe scena politică a partidelor mici care nu au întotdeauna numărul de candidaţi necesari. Lucru constatat, de altfel, în realitate, când Ministerul Public, în baza prevederii menţionate, a solicitat desfiinţarea a 15 partide politice.

Proiectul USR propune modificarea art. 46 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, în sensul ca un partid să fie considerat inactiv dacă „nu a desemnat niciun candidat, singur sau în alianţă, în nicio campanie electorală pe parcursul a cinci ani, cu excepţia celei prezidenţiale”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/7453224-mediafax-foto-andreea-alexandru-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/7453224-mediafax-foto-andreea-alexandru-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„USR a intrat în politică şi cu acest obiectiv: să ridicăm barierele, să democratizăm viaţa politică, să schimbăm modul în care se face politica în România. Chiar dacă astăzi USR e un partid mare, cu structuri...