UPDATE 23:00 Preşedintele polonez: 1,6 miliarde de dolari în sprijin militar oferit

Polonia a livrat până acum peste 240 de tancuri blindate şi alte 100 de vehicule blindate Ucrainei, a anunţat de preşedintele Andrzej Duda, subliniind, într-o întâlnire cu reprezentanţii diplomatici ai ţării sale, că armata de la Kiev a primit şi sisteme de rachete, mitraliere şi muniţie. Sprijinul militar al Poloniei pentru Ucraina se ridică la peste 1,6 miliarde de dolari, a spus el. Scopul acestui ajutor este oprirea agresiunii ruse, consemenază publciaţia germană Bild.

UPDATE 2:30 SUA: noua echipă care investighează crime de război, condusă de un fost „vânător de nazişti”

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a anunţat astăzi, în Ucraina, lansarea unei noi echipe de investigare a crimelor de război, Echipa de responsabilitate pentru crime de război, care va reuni experţii de top ai Departamentului de Justiţie în investigarea încălcărilor drepturilor omului, crimelor de război şi a altor atrocităţi. Echipa va fi condusă de Eli Rosenbaum, de 36 de ani în departament şi fost director al Oficiului de Investigaţii Speciale, principalul organism american pentru identificarea şi urmărirea penală a criminalilor de război nazişti.

UPDATE 21:30 Naftogaz: Sunt necesare 8 miliarde de dolari pentru a cumpăra gaz pentru iarnă

Ucraina are nevoie de încă 8 miliarde de dolari pentru a cumpăra gazul necesar ţării în această iarnă, a anunţat CEO-ul Naftogaz, Yuriy Vitrenko, în speranţa că noi împrumuturi europene sau americane vor putea face faţă costurilor. „Pentru a putea pune 15 miliarde de metri cubi de gaz în rezerve, vor trebui importaţi încă 5,8 miliarde de metri cubi”, a explicat el.

UPDATE 21:20 Patriarhul Kirill vizitează soldaţii ruşi răniţi în spitalul din Krasnogorsk

Patriarhul Moscovei Kirill a vizitat soldaţii ruşi răniţi în luptele din Ucraina la Centrul Naţional de Cercetare Medicală pentru Tehnologii Medicale Înalte al Clinicii Militare Centrale a Ministerului Rusiei Apărării, numită după A.A. Vişnevski în Krasnogorsk, regiunea Moscova.

UPDATE 21:00 Slovenia donează Kievului 35 de vehicule blindate de fabricaţie iugoslavă

Slovenia a donat Ucrainei 35 de vehicule blindate amfibie şi blindate, fabricate cu câteva decenii în urmă în fosta Iugoslavie. Vehiculele militare, potrivit presei din Ljubljana, au fost deja trimise şi se află în prezent în tranzit, pe calea ferată, pe teritoriul Poloniei. În schimb, Slovenia va obţine credit de valoare echivalentă din partea Statelor Unite pentru achiziţionarea echipamentului de care armata slovenă are nevoie pentru operaţiunile sale. Potrivit portalului 24ur, dificultăţile logistice au împiedicat o expediere mai rapidă a vehiculelor blindate către Ucraina, din cauza deciziei Ungariei de a interzice trecerea armelor pe teritoriul său. Prototipul vehiculului de luptă al infanteriei este un vehicul amfibie pe şenile cu un echipaj de trei soldaţi, un tun de 20 mm, o mitralieră şi lansatoare de rachete antitanc Malyutk.

UDPATE 20:00 Johnson: Să-i faci concesii lui Putin ar fi un dezastru

Orice concesii făcute preşedintelui rus, Vladimir Putin, ar fi un „dezastru”, a afirmat premierul britanic Boris Johnson, repetând că Regatul Unit va fi „ferm” în sprijinirea ucrainenilor. Vorbind guvernului, a declarat purtătorul de cuvânt al său, Johnson a spus că Ucraina va primi „un nou sprijin politic, militar şi financiar din partea comunităţii internaţionale” şi a avertizat împotriva riscului ca războiul să nu mai fie prioritar la nivel mondial din cauza „unor dintre provocările cu care ne confruntăm, nu în ultimul rând inflaţia”.

UPDATE 18:30 Kiev: atac pe Insula Şerpilor, cu pierderi semnificative pentru ruşi

Forţele armate ucrainene au anunţat că au atacat strategica Insulă a Şerpilor, din Marea Neagră, şi au provocat „pierderi semnificative” ruşilor. „Un atac concentrat a fost efectuat împotriva Insulei Şerpilor, folosind diverse forţe şi mijloace de distrugere”, a scris comandamentul operaţional din sudul Ucrainei pe Facebook.

UPDATE 18:20 Premierul Luxemburg la Kiev, întâlnire cu Zelenski

Premierul Luxemburgului, Xavier Bettel, se află într-o vizită la Kiev, unde l-a întâlnit pe preşedintele ucrainean Zelenski. Într-un videoclip postat pe canalul său Telegram, Zelenski îi urează bun venit şi îi mulţumeşte pentru „vizita importantă”. „A fi în Ucraina acum şi alături de Ucraina înseamnă a fi pe partea pozitivă a istoriei”, a scris Zelenski.

UPDATE 18:00 Pro-ruşii: în Zaporojie, 3.000 de cereri pentru paşapoarte ruseşti

Peste 3.000 de cereri pentru paşapoarte ruseşti au fost primite de la centrele de procesare a documentelor din regiunea Zaporojie din Ucraina. Administraţia interimară a regiunii a declarat astăzi pentru Interfax. „Peste 7.000 de persoane şi-au rezervat întâlniri”, a spus administraţia. Există trei astfel de centre în regiune: două în Melitopol şi unul în Berdyansk.

UPDATE 17:50 Prima navă străină pleacă din portul Mariupol

Prima navă străină, care arborează pavilionul Maltei, a părăsit portul Mariupol de-a lungul coridorului organizat de armata rusă, potrivit agenţiei de presă Ria Novosti. Nava a fost însoţită de nave de război ruseşti şi se îndreaptă spre Novorossiysk.

UPDATE 17:40 Statele Unite confirmă decesul unui alt cetăţean american

Departamentul de Stat al SUA a confirmat decesul unui al doilea cetăţean american în Ucraina. După cum relatează CNN, este vorba de Stephen D. Zabielski, în vârstă de 52 de ani, ucis la jumătatea lunii mai, în luptă. „Suntem în contact cu familia şi am oferit toată asistenţa consulară posibilă”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. Potrivit necrologului bărbatului, publicat de The Recorder, un ziar din New York, Zabielski a murit pe 15 mai, în timp ce se lupta în satul Dorozhniank. Cu câteva săptămâni în urmă, a apărut vestea despre uciderea unui alt american, fostul marinar Willy Joseph Cancel.

UPDATE 17:30 Zelenski: Sfârşitul războiului depinde de atenţia lumii

„Sfârşitul războiului şi circumstanţele lui depind de atenţia lumii. De aceea am nevoie de aliaţi. Avem nevoie de oameni ca tine”, a spus preşedintele ucrainean Zelenski, într-un link video cu Cannes Lions, un festival pentru industria creativă. „Cred că puterea creativităţii umane este mai mare decât cea a unui stat nuclear blocat în trecut”, a adăugat el, referindu-se la Rusia lui Putin.

UPDATE 17:10 Kiev: artilerie puternică primită din Germania

Ucraina a primit primele obuziere autopropulsate Panzerhaubitze 2000 (PzH 2000) din Germania, care pot fi acum desfăşurate la sol. Acest lucru a fost anunţat de ministrul Apărării de la Kiev, Oleksiy Reznikov, citat de Ukrinform, mulţumind totodată Berlinului pentru sprijinul acordat.

UPDATE 17:00 Erdogan a vorbit cu Johnson despre culoarul de cereale

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avut o conversaţie telefonică cu premierul britanic Boris Johnson. În centrul dialogului s-a aflat colaborarea în cadrul industriei de apărare, dar mai presus de toate negocierile dintre Rusia şi Ucraina pentru eliberarea a 27 de milioane de tone de cereale blocate în porturile ucrainene, a anunţat ministerul comunicării de la Ankara, care a subliniat că cei doi lideri fac presiuni pentru o soluţie la criza cerealelor.

UPDATE 16:40 Moscova: hangare ucrainene distruse lângă Odesa

„Armata rusă, ca răspuns la atacul ucrainean asupra platformelor de producere a gazelor din Marea Neagră, a distrus hangarele care conţineau avioane ucrainene pe aeroportul militar Shkolny, lângă Odesa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konaşenkov, citat de Interfax.

UPDATE 16:20 Putin: mândru de soldaţii noştri eroi

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat „mândru” de acţiunea soldaţilor săi în Ucraina. „Suntem mândri că în timpul operaţiunii militare speciale luptătorii noştri acţionează cu curaj, profesionalism, ca nişte adevăraţi eroi”, a spus Putin, în cadrul unei întâlniri la Kremlin cu absolvenţii Academiei Militare.

Referindu-se la sancţiunile occidentale impuse Rusiei pentru intervenţia în Ucraina, el a spus că „vor fi depăşite”. Şi „în faţa noilor ameninţări şi riscuri, ne vom dezvolta şi întări în continuare forţele armate”.

UPDATE 16:00 Ambasadorul UE la Moscova a fost convocat 

Ambasadorul UE la Moscova, Markus Ederer, a sosit la Ministerul de Externe al Rusiei, unde a fost citat astăzi urmare a interdicţiei impuse de Lituania privind tranzitul mărfurilor sancţionate de UE către Kaliningrad, relatează TASS.

„La 21 iunie, şeful misiunii UE la Moscova, Markus Ederer, a fost chemat la Ministerul de Externe al Rusiei – a spus ministerul -. Reprezentantului UE i-a fost exprimat un protest hotărât cu privire la introducerea unor restricţii unilaterale anti-ruse privind tranzitul mărfurilor între regiunea Kaliningrad şi restul Federaţiei Ruse. S-a semnalat inadmisibilitatea acestor acţiuni, care încalcă obligaţiile legale şi politice relevante ale UE şi conduc la o escaladare a tensiunilor”.

UPDATE 15:00 Truss: Noi sancţiuni împotriva Rusiei 

Marea Britanie este „hotărâtă” să impună noi sancţiuni Rusiei şi va continua să facă acest lucru „până când se va retrage complet din Ucraina”. Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a declarat că „ne propunem să furnizăm mai multe arme, să impunem mai multe sancţiuni şi să sprijinim Ucraina până când Rusia părăseşte teritoriul Kievului”.

UPDATE 14:00 Ucraina reţine înalte personalităţi publice suspectate de spionaj pentru Rusia

Ucraina a reţinut un oficial guvernamental de rang înalt şi un lider de afaceri suspectaţi că fac parte dintr-o presupusă reţea de spionaj rusă, a anunţat marţi Serviciul de Securitate al Ucrainei, conform Reuters.

UPDATE 13:00 Americanii capturaţi de ruşi în Ucraina se află în Doneţk

Apar informaţii noi despre cei doi americani luaţi prizonieri. Cei doi americani capturaţi în Ucraina se află, momentan, în regiunea pro-rusă Doneţk (estul ţării), transmite agenşţia rusă Interfax, marţi.

UPDATE 11:00 Zelenski este sfidător, Rusia îşi intensifică atacurile asupra oraşelor din estul ţării

Ucraina a recunoscut dificultăţile întâmpinate în luptele din estul ţării, în timp ce forţele ruse au capturat teritorii şi au intensificat presiunea asupra a două oraşe cheie, înainte de summitul UE din această săptămână, care se aşteaptă să accepte oferta Kievului de a adera la blocul comunitar.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezis că Moscova îşi va intensifica atacurile înainte de summitul UE de joi şi vineri. În discursul său obişnuit adresat naţiunii luni seară, el s-a arătat sfidător, referindu-se totodată la luptele “dificile” din Luhansk pentru Sievierodonetsk şi oraşul-soră Lysychansk.

UPDATE 10:00 Ucraina a lansat un site cu date despre criminalii de război ruşi, “Cartea Katy a poporului ucrainean”.

Proiectul adună dovezi ale atrocităţilor şi informaţii despre cei care le-au comis. Site-ul conţine informaţii detaliate şi verificate. Toţi cei implicaţi în atrocităţile împotriva poporului ucrainean vor fi aici.

Redactorul-şef al ziarului independent Novaya Gazeta din Rusia, câştigător al Premiului Nobel pentru Pace, a vândut la licitaţie prestigioasa medalie pentru 103,5 milioane de dolari.

Dmitri Muratov a declarat că toţi banii obţinuţi din vânzare vor merge pentru a ajuta refugiaţii din războiul din Ucraina.

Vânzarea medaliei de aur la New York va fi în beneficiul acţiunilor umanitare ale Unicef pentru copiii strămutaţi din Ucraina, a precizat Heritage Auctions, care a realizat vânzarea, într-un comunicat, potrivit BBC.

“Cel mai important mesaj astăzi este ca oamenii să înţeleagă că există un război şi că trebuie să ajutăm oamenii care suferă cel mai mult”, a declarat Muratov într-un videoclip publicat de Heritage Auctions.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat luni că este “puţin probabil” să viziteze Ucraina atunci când se va deplasa în Europa la finalul lunii iunie.

“Depinde”, a spus Biden atunci când a fost întrebat dacă mai are de gând să viziteze Ucraina, adăugând că nu vrea să “cauzeze mai multe dificultăţi pentru ucraineni”, relatează CNN.

Întrebat din nou dacă este de aşteptat să călătorească acolo în timp ce se află în Germania şi Spania pentru summiturile G7 şi NATO, Biden a spus: “În această călătorie, nu este probabil”.

Ştirea iniţială: “Armata rusă a acumulat o cantitate suficientă de rezerve pentru a începe o ofensivă pe scară largă”, a declarat guvernatorul, Serhiy Gaidai, la televiziunea ucraineană, potrivit Reuters.

El a precizat că forţele ruseşti controlează cea mai mare parte a oraşului Sievierodoneţk, cu excepţia uzinei chimice Azot, unde sute de civili se adăpostesc de săptămâni întregi, iar drumul care leagă Severodonetsk şi oraşul-soră Lysychansk de oraşul Bakhmut se află sub tiruri constante de obuze.

“Lysychansk a suferit toată ziua din cauza bombardamentelor masive ruseşti. Deocamdată este imposibil de stabilit numărul victimelor”, a declarat Gaidai, adăugând că bombardamentele au fost poate cele mai puternice pe care le-a suferit oraşul până acum.

Chiar şi aşa, ruşii nu au reuşit încă să finalizeze o încercuire a forţelor ucrainene, care le-au provocat “pierderi semnificative””, a spus el.

Reprezentanţii separatişti proruşi ai Moscovei au afirmat că au capturat Toshkivka, un oraş situat pe malul vestic al râului Siverskyi Donets, controlat în majoritate de ucraineni, la sud de Severodonetsk, care a devenit principalul oraş de pe câmpul de luptă în ultimele săptămâni.

Gaidai a recunoscut anterior că un atac rusesc asupra Toshkivka a avut “un anumit grad de succes” şi a declarat că forţele ruseşti încearcă, de asemenea, să obţină un punct de sprijin lângă Ustinovka, un sat situat mai la nord de-a lungul râului. Acestea aduceau acolo o cantitate uriaşă de echipament greu, inclusiv tancuri, a spus el.

El a confirmat afirmaţia Rusiei că a capturat Metyolkine.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/azot-severodonetsk.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/azot-severodonetsk-300x300.jpgrootstireaUncategorised
UPDATE 23:00 Preşedintele polonez: 1,6 miliarde de dolari în sprijin militar oferit Polonia a livrat până acum peste 240 de tancuri blindate şi alte 100 de vehicule blindate Ucrainei, a anunţat de preşedintele Andrzej...