Până la 60 de foşti parlamentari ai partidului Cinci Stele s-au înscris deja în noul grup al lui Di Maio, “Împreună pentru viitor”, potrivit presei. “Astăzi, eu şi mulţi alţii… părăsim Mişcarea Cinci Stele“, a anunţat ministrul de externe în cadrul unei conferinţe de presă. “Părăsim ceea ce mâine nu va mai fi prima forţă politică din parlament“.

Di Maio a susţinut sprijinul ferm al premierului pentru Ucraina după invazia Rusiei, inclusiv prin trimiterea de arme pentru ca Kievul să se apere. În acest sens, el a intrat în conflict cu şeful partidului Cinci Stele, fostul premier Giuseppe Conte, care a susţinut că Italia ar trebui să se concentreze pe o soluţie diplomatică, notează France 24.

În ciuda legăturilor tradiţionale ale Italiei cu Rusia, guvernul lui Draghi a trimis arme şi bani pentru a ajuta Ucraina, susţinând în acelaşi timp cu fermitate sancţiunile UE împotriva Rusiei.

Conte a avertizat împotriva implicării Italiei într-o cursă a înarmării. “Am contribuit prin trimiterea a trei loturi de arme. Acum ni se pare că contribuţia noastră ar fi mai preţioasă pe frontul diplomatic“, a declarat el la începutul acestei luni.

Dar Di Maio a avut cuvinte dure la adresa partidului său şi a liderului acestuia. “În aceste luni, principala forţă politică din parlament avea datoria de a susţine diplomaţia guvernului şi de a evita ambiguităţile“, a spus el. “În acest moment istoric, susţinerea valorilor europene şi atlantiste nu poate fi o greşeală“, a adăugat el.

Mişcarea Cinci Stele, a spus el, a riscat stabilitatea guvernului “doar pentru a încerca să recâştige câteva puncte procentuale fără a reuşi măcar”.

Draghi, fost şef al Băncii Centrale Europene, care a vizitat Kievul săptămâna trecută împreună cu liderii Franţei, Germaniei şi României, a precizat marţi anterior că direcţia sa este stabilită.

Italia va continua să colaboreze cu Uniunea Europeană şi cu partenerii noştri din G7 pentru a sprijini Ucraina, pentru a căuta pacea, pentru a depăşi această criză“, a declarat el în faţa Senatului, cu Di Maio alături de el.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/profimedia-0494249873.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/profimedia-0494249873-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Până la 60 de foşti parlamentari ai partidului Cinci Stele s-au înscris deja în noul grup al lui Di Maio, 'Împreună pentru viitor', potrivit presei. 'Astăzi, eu şi mulţi alţii... părăsim Mişcarea Cinci Stele', a anunţat...