Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început luni, 20 iunie, alimentarea cu prima tranşă în valoare de 250 de lei a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” cu care se pot achiziţiona produse alimentare şi mese calde, potrivit unui comunicat de presă.

Voucherele sociale sunt încărcate o dată la două luni cu câte 250 de lei, în patru tranşe până la finalul anului.

„Până la sfârşitul acestei săptămâni, aproximativ 350.000 de români vor primi cardurile sociale, care se încarcă pe măsură ce sunt distribuite. Până la data de 1 iulie, peste 500.000 de români vor putea folosi ajutorul financiar din bani europeni pentru achiziţionarea alimentelor necesare. Dacă, din motive obiective ce ţin de mecanismul etapizat de producţie şi distribuire, apar mici decalaje, MIPE asigură că nu există riscul ca vreunul dintre potenţialii beneficiari să nu primească ajutorul”, arată sursa citată..

„Dată fiind complexitatea logistică a unui asemenea demers derulat la nivel naţional, pus în practică în numai câteva săptămâni, şi având în vedere că peste 2,5 milioane de persoane se bazează pe acest sprijin financiar pentru asigurarea alimentelor de bază, vreau să subliniez din nou mobilizarea exemplară a emitenţilor de carduri şi a angajaţilor Poştei Române, împreună cu celelalte autorităţi implicate în validarea şi actualizarea permanentă a listelor cu beneficiari. Mobilizare care face parte din seria demersurilor destinate îmbunătăţirii siguranţei alimentare”, a explicat ministrul Marcel Boloş.

Potrivit procedurii, listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), iar de împlicuirea şi livrarea cardurilor se realizează de către angajaţii Poştei Române, fără să fie nevoie ca beneficiarii să depună vreo cerere în acest sens.

Beneficiază de vouchere următoarele categorii de persoane:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/hepta-209705.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/hepta-209705-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început luni, 20 iunie, alimentarea cu prima tranşă în valoare de 250 de lei a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” cu care se pot achiziţiona produse...