În timp ce medicii dermatologi se confruntă în continuare cu dezinformarea pacienţilor care nu consideră că afecţiunile pielii pot fi cu adevărat grave, studii recente arată că rata globală a cancerului de piele va creşte cu 50% până în 2040. Iar cele mai multe obiceiuri care ne îmbolnăvesc sunt puse în practică în vacanţa de vară, explică Dr. Mihaela Leventer, fondator al Dr. Leventer Centre şi preşedintele Fundaţiei pentru Sănătatea Pielii.

Cancerul de piele este una dintre cele mai frecvente afecţiuni la nivel global. Potrivit OMS, între 2 şi 3 milioane de oameni dezvoltă o formă de cancer non-melanom şi în jur de 130.000 sunt diagnosticaţi cu melanom în fiecare an. Mai mult, studiile recente indică o creştere periculoasă a incidenţei, care ar urma să crească la aproape 50% până în anul 2040, ca urmare a expunerii la soare pe parcursul vieţii, iar 5 arsuri la vârsta copilăriei cresc riscul de cancer cutanat cu 75% la maturitate. Acest lucru se întâmplă pentru că radiaţia ultravioletă produce în timp o modificare a ADN-ului celular şi aceasta predispune la cancer de piele. Cele mai multe carcinoame cutanate se dezvoltă pe zonele intens expuse la soare, astfel că întâlnim carcinoame pe faţă, scalp, urechi, dar şi pe suprafaţa mâinilor şi antebraţelor. Melanomul se întâlneşte adesea pe gambe în cazul femeilor şi pe trunchi în cazul bărbaţilor.

Cea mai eficientă armă este, însă, şi cea mai ignorată: prevenţia! Acest lucru înseamnă obişnuinţa de a merge la controale periodice, dar şi de a nu ne expune riscului de cancer de piele, aşa cum se întâmplă mai ales în vacanţa de vară, explică Dr. Mihaela Leventer. ”Controlul sănătăţii pielii trebuie făcut înainte de vacanţa pe care doriţi să o petreceţi la soare. Dacă pe piele sunt aluniţe, este bine să fie controlate şi medicul să vă spună că nu sunt active! Aluniţele active au un potenţial de transformare în melanom malign, iar radiaţia UV le grăbeşte evoluţia. Este bine să identificaţi aceste leziuni cutanate şi să le protejaţi sau să le îndepărtaţi în timp util. În plus medicul dermatolog poate identifica şi alte probleme de piele care se agravează la expunerea la lumină şi vă poate învăţa ce să faceţi. Unii pacienţi, cum sunt cei cu acnee, sunt sub tratamente cronice cu medicamente fotosensibilizante şi trebuie să ştie cum să reducă dozele şi cum să se protejeze în perioada vacanţei”, explică Dr. Mihaela Leventer.

Cele mai frecvente greşeli pe care românii le fac în vacanţă

Iată care sunt cele mai frecvente greşeli pe care românii le fac în vacanţă şi care este recomandarea doctorului Mihaela Leventer pentru a nu vă expune riscului de cancer de piele:

Nu fac screening de piele înainte de vacanţă. Controlaţi-vă aluniţele la dermatolog înaintea sezonului estival, paza buna păzeşte primejdia rea! Medicul vă va indica aluniţele cu semne de activitate care trebuie protejate intensiv.

Merg la solar înainte de plajă. Nu mergeţi la solar înainte de vacanţă, păstraţi rezistenţa pielii pentru toate vacanţele pe care le veţi petrece de-a lungul vieţii! Folosiţi crema de fotoprotecţie cu factor 30 dacă vreţi bronz fără arsură.

Folosesc incorect autobronzante. Autobronzantele pot fi folosite pentru culoare, dar doar dacă sunt aplicate pe piele uniform după un gomaj. Culoarea se degradează, mai ales la încheieturi.

Folosesc uleiuri care favorizează bronzatul. În loc de ulei de bronzare mai bine aplicaţi pe piele un fotoprotector cu factor mic. Uleiul de bronzare favorizează arsura cutanată.

Folosesc creme de plajă cu SPF mic. Dacă aveţi o piele rezistentă la lumină puteţi folosi şi o cremă cu protecţie redusă, dermatologii recomandă însă un produs cu SPF30. Nu uitaţi că UVA penetrează mai adânc pielea, chiar şi atunci când este unsă cu o cremă de protecţie.

Nu aplică corect cremă de plajă. Cantitatea totală de cremă care acoperă întreagă suprafaţă corporală ar umple o minge de tenis. Deci folosiţi cu generozitate cu 20 de minute înainte de expunerea la lumină. Mai ales, nu uitaţi să reaplicaţi după baie sau dacă v-aţi şters cu prosopul! Trebuie reamintit că factorul de protecţie se aplică şi la munte, pentru că la altitudine razele solare ard la fel de uşor.

Stau pe plajă de dimineaţă până seara. Recomandarea dermatologilor este aceeaşi de fiecare dată: staţi la soare în orele dimineţii şi după-amiaza. Evitaţi orele 11-16 când soarele arde sau alegeţi umbra şi umbrela de protecţie dacă alegeţi să rămâneţi pe plajă.

Nu folosesc umbrele cu protecţie UV. Umbrele obişnuite sunt penetrate de radiaţia luminoasă, căutaţi umbrele cu ţesătură densă şi fotoprotectoare.

Nu folosesc haine cu protecţie UV. Hainele cu fibra de fotoprotectie sunt foarte confortabile şi uşoare şi există ţesături inteligente care sunt în plus răcoroase şi se usucă rapid după ce ieşiţi din apă. Mai ales pentru cei care fac sport în aer liber, aceste haine sunt extrem de utile.

Apelează la leacuri băbeşti. Orice aţi face, nu daţi cu iaurt sau cu oţet pe pielea arsă! Faceţi un duş cu apă călduţă şi aplicaţi apoi o cremă pentru îngrijirea pielii după soare dacă aveţi nevoie de o metodă de a calma usturimea. Totodată, dacă pielea se băşică, este bine să faceţi câteva zile pauza de expunere la soare.

În cazul cancerului de piele, diagnosticarea timpurie este elementul cheie care poate asigura vindecarea şi recuperarea cât mai rapide şi lipsite de complicaţii. De aceea este indicat să ai o rutină în a face un screening anual de piele, pentru a observa eventualele modificări de formă, culoare sau dimensiune. Astfel, o vizită de screening cutanat este cu atât mai mult recomandată atunci când o persoană nu prezintă simptome ale unei boli de piele. Medicul care face consultaţia trebuie să afle dacă pacientul a avut cazuri de cancere de piele în familie, stabileşte încadrarea în unul dintre cele 5 fenotipuri în funcţie de culoarea pielii şi a ochilor, depistează prin dermatoscopie aluniţele active, le fotografiază aspectul interior cu ajutorul dermatoscopului, semnalează alte probleme de piele observate şi, mai ales, propune strategia de îngrijire a pielii.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/dr-mihaela-leventer.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/dr-mihaela-leventer-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În timp ce medicii dermatologi se confruntă în continuare cu dezinformarea pacienţilor care nu consideră că afecţiunile pielii pot fi cu adevărat grave, studii recente arată că rata globală a cancerului de piele va creşte cu...