PSD „îşi manifestă încrederea că partenerii de guvernare vor agrea şi celelalte două propuneri privind supraimpozitarea cu 40% a salariilor foarte mari şi cu până la 90% a pensiilor speciale care depăşesc semnificativ pensia medie din România”.

„În aceste momente foarte dificile din punct de vedere economic, este profund inechitabil ca persoanele cu venituri foarte mari să se bucure de acelaşi regim fiscal aplicat celor cu venituri foarte mici. De aceea, am insistat şi voi insista în continuare în Coaliţie, ca acest principiu al solidarităţii între contribuabili să ocupe un loc central în reforma sistemului fiscal din România”, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

În privinţa Contribuţiei pentru Sănătate şi Educaţie, care să fie plătită de marile companii din România, PSD consideră că măsura „ar asigura cu uşurinţă finanţarea în primii doi ani pentru , program care a fost deja agreat de toate partidele din Coaliţie”.

„De asemenea, din această contribuţie, s-ar mai putea finanţa achiziţia de echipamente medicale şi dezvoltarea reţelei naţionale de centre medicale comunitare, o altă măsură prevăzută deja în Programul de guvernare 2021-2024”, se arată în finalul comunicatuluid e presă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/rate-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/rate-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
PSD „îşi manifestă încrederea că partenerii de guvernare vor agrea şi celelalte două propuneri privind supraimpozitarea cu 40% a salariilor foarte mari şi cu până la 90% a pensiilor speciale care depăşesc semnificativ pensia medie din...