“În timp ce soldaţii ucraineni lansează rachete britanice în apărarea suveranităţii naţiunii dumneavoastră, ei o fac şi în apărarea libertăţilor pe care le considerăm de la sine înţelese. De aceea, i-am oferit preşedintelui Zelenski un nou program major de pregătire militară care ar putea schimba ecuaţia acestui război, valorificând cea mai puternică dintre forţe, determinarea ucrainenilor de a învinge”, a declarat Boris Johnson, citat în declaraţie, conform CNN.

“La două luni de la ultima mea vizită, curajul, determinarea şi rezistenţa ucrainenilor sunt mai puternice ca niciodată şi ştiu că această hotărâre de nezdruncinat va supravieţui mult timp ambiţiilor deşarte ale preşedintelui Putin”, a adăugat el.

Potrivit Downing Street, programul are potenţialul de a antrena până la 10.000 de soldaţi la fiecare 120 de zile, fiecare soldat urmând să petreacă trei săptămâni la cursul de pregătire în afara Ucrainei, învăţând abilităţi în luptă pe linia frontului, precum şi pregătire medicală de bază, securitate cibernetică şi tactici de combatere a exploziilor.

Ucraina nu a acceptat încă oferta.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/7774598-ap-mediafax-foto-ap.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/06/7774598-ap-mediafax-foto-ap-300x300.jpgrootstireaUncategorised
'În timp ce soldaţii ucraineni lansează rachete britanice în apărarea suveranităţii naţiunii dumneavoastră, ei o fac şi în apărarea libertăţilor pe care le considerăm de la sine înţelese. De aceea, i-am oferit preşedintelui Zelenski un nou...