Ruşii şi-au început tentativa de traversare a râului Siversky Donets pe 8 mai. Traversarea trebuia să fie făcută de două companii de soldaţi şi 30 de unităţi de echipament, inclusiv tancuri, vehicule de luptă de infanterie şi transportoare blindate de trupe, potrivit serviciului ucrainean de informaţii InformNapalm.

Imediat ce ruşii au început traversarea, forţele ucrainene au distrus podul de pontoane, iar trupele ruseşti „au căzut în capcană”, a precizat serviciul.

Militarii ruşi au suferit pierderi grele şi multe trupe au încercat să scape şi să înoate spre celălalt mal, dar ucrainenii au deschis imediat focul asupra lor, a adăugat acesta.

Acesta a precizat că s-a tras asupra unui tanc care a încercat să ajungă pe podul de pontoane din apă şi s-a „răsturnat” pe o parte, iar altele au fost distruse, adăugând că membrii echipajului s-au înecat.

Peste 70 de unităţi de echipament militar rusesc au fost pierdute în urma traversării nereuşite, iar Ucraina susţine că peste 1.000 de soldaţi ar fi putut fi ucişi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/prut.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/prut.jpgrootstireaUncategorised
Ruşii şi-au început tentativa de traversare a râului Siversky Donets pe 8 mai. Traversarea trebuia să fie făcută de două companii de soldaţi şi 30 de unităţi de echipament, inclusiv tancuri, vehicule de luptă de infanterie...