O anchetă a fost deschisă joi pentru acuzaţii de ucidere involuntară a unei persoane, rănirea altor 14 şi încălcări ale cerinţelor de siguranţă alimentară, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii din Paris.

Nestle France nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii.

“Directorii Nestle şi Buitoni trebuie să fie aduşi în faţa justiţiei şi ar fi intolerabil să se ascundă această afacere sub preş”, a declarat Pierre de Buisson, unul dintre avocaţii familiilor victimelor.

“Copiii care au mâncat pizza contaminată au suferit leziuni cerebrale, cardiace şi pulmonare”, a adăugat el, fără alte detalii.

Sante Publique France, un organism al Ministerului Sănătăţii care a investigat epidemia, a declarat la 10 mai că în total au fost confirmate 56 de cazuri de E.coli, aproape toate victimele având vârste cuprinse între un an şi 17 ani.

Escherichia coli, sau bacteria E.coli, trăieşte în mod normal în intestinele oamenilor şi animalelor sănătoase. Deşi multe tulpini ale bacteriei sunt inofensive, anumite tulpini pot provoca crampe abdominale severe, diaree cu sânge şi vărsături.

Compania italiană Buitoni, care produce tăiţei, sosuri pentru paste şi pizza şi care a fost achiziţionată de gigantul alimentar elveţian Nestle în anii 1980, a emis o rechemare a liniei de pizza Fraich’Up după ce au fost detectate primele cazuri de E. coli în luna martie.

“Până în prezent, originea bacteriilor prezente în pizza Fraich’Up este încă necunoscută”, a declarat Buitoni într-un comunicat.

Foşti angajaţi ai fabricii de pizza unde au apărut cazurile au povestit presei franceze despre condiţiile de igienă catastrofale.

“Ieşi cu pantofii să fumezi şi te întorci (în fabrică) cu ei. Oamenii nu se spălau pe mâini”, a declarat un fost angajat, care a vorbit sub protecţia anonimatului, citat de ziarul francez Liberation.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/front-fr-15-full.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/front-fr-15-full-300x300.jpgrootstireaUncategorised
O anchetă a fost deschisă joi pentru acuzaţii de ucidere involuntară a unei persoane, rănirea altor 14 şi încălcări ale cerinţelor de siguranţă alimentară, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii din Paris. ...