Pentru Europa vestică, încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pe data de 7 mai 1945 a marcat sfârşitul celei mai mari catastrofe umanitare şi începutul unei îndelungate epoci de pace şi bunăstare.Pentru evrei, slavi şi rromi a însemnat sfârşitul Holocaustului de tristă amintire.

Pentru Uniunea Sovietică, învingerea Germaniei naziste a fost o mare victorie. 

Pentru Europa estică şi locuitorii ei începea un nou război, plin de agonie, suferinţă, dictatură, persecuţie şi sărăcie. Nici bine nu s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial că începuse Războiul Rece dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică. 

Vietnamul, Coreea şi Cuba au fost cât pe ce să devină un front al celui de-al Treilea Război Mondial.

Europa de Est a fost un front de război tăcut, căci est-europenii sufereau în tăcere de frig, de foame, de lipsa libertăţii, de frică. 

Ziua Victoriei n-a fost victorioasă pentru toţi europenii 

Germania Nazistă a condus statele est-europene spre război împotriva Uniunii Sovietice. Astfel, ţări est-europene ca România  au devenit victime sigure în faţa furiei lui Stalin. 

România, fiind complice la holocaustul nazist şi la crimele de pe frontul de est (masacrele de la Odesa şi Stalingrad), avea să plătească timp de 45 ani, ocupată de trupele sovietice şi subjugată de comunişti. 

În Polonia şi Ungaria, germanii nazişti au construit lagăre de exterminare.

Stalin, fiind cât pe ce să fie înfrânt de trupele Germaniei Naziste după bătăliile sângeroase de la Leningrad şi Stalingrad, odată ce a încheiat alianţa cu SUA şi Marea Britanie, balanţa s-a înclinat în defavoarea naziştilor.

Primind finanţare şi echipamente de la americani, trupele sovietice, aşa precar dotate cum erau, au reuşit să ocupe jumătate din Europa, ajungând până la Berlin. 

Atât de îngrozitor a fost tăvălugul sovietic că dictatorul Adolf Hitler s-a împulcat în timp ce se afla adăpostit în buncăr, iar Berlinul era copleşit de forţele sovietice. 

Începând de pe 8 mai 1945 (după miezul nopţii, deci pe 9 mai după ora locală a Moscovei), regimul sovietic a anunţat victoria la începutul zilei de 9 mai după ce naziştii au semnat capitularea.

Dar Ziua Victoriei a însemnat desăvârşirea ocupaţiei sovietice a Europei de Est. Polonia, România, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria şi Germania de Est intrau în lagărul socialist, fără acces la Lumea Liberă.  

Se estimează că la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, soldaţii sovietici ai Armatei Roşii au violat 2 milioane de femei şi fetiţe din Germania, plus multe alte mii de femei din România, Polonia, Cehoslovacia şi alte ţări “eliberate” de comunişti.În jurnalul unui scriitor, Mihai Sebastian,descrie atmosfera din Bucureştiul în timpul invaziei sovietice: “Sălbăticie, teamă, neîncredere. Soldaţii ruşi violează femeile. Soldaţii opresc maşinile, scot afară şoferul şi pasagerii, se urcă la volan şi demarează. Magazine jefuite. În după-amiaza aceasta, la Zaharia, trei dintre ei au spart magazinul şi au furat ceasuri. (Ceasurile sunt jucăriile pe care le plac cel mai mult)”.

Numai 100.000 de femei germane au fost violate la Berlin, iar unele au povestit îngrozite cum erau violate de soldaţii sovietici.

În ţările ocupate de sovietici au fost instalate regimuri comuniste marionetă care au impus colectivizarea, falsificarea alegerilor, poliţia secretă, cenzura, iar în cazul României s-a ajuns la cultul personalităţii în perioada ceauşistă. 

   

Totalitarismul roşu învinge Totalitarismul brun 

Stalin a învins şi a devenit astfel unul dintre marii învingători al celui de-al Doilea Război Mondial. Dar asta nu-l făcea un protagonist bun. 

Pe frontul de est n-au existat buni şi răi, ci doi dictatori, două regimuri totalitare, două ideologii extremiste care s-au luptat pentru supremaţie până la exterminarea uneia 

Adolf Hitler se face vinovat pentru uciderea a 17 milioane de civili după ce a declanşat Holocaustul şi cel de-al Doilea Război Mondial în Europa.Dintre victime, 6 milioane au fost evrei şi 1,5 milioane au fost ţigani, Hitler încercând să comită un genocid etnic. 

Dar Iosif Stalin în depăşeşte pe Hitler la numărul de crime împotriva umanităţii. 

După moartea lui Lenin în 1924, Stalin a devenit liderul Uniunii Sovietice. A distrus producţia de alimente prin colectivizare şi planurile cincinale în toată ţara atât de rău încât a provocat o foamete masivă.

Între 1922-1923, Ucraina a traversat o perioadă întunecată  cunoscută sub numele de Holodomor. Se crede  că politicile sovietice au provocat foametea acolo şi a fost concepută ca un atac la naţionalismul ucrainean.

Estimările privind numărul total de victime în Ucraina sovietică variază între 2,6 milioane şi 10 milioane de ucraineni ucişi!

La sfârşitul anilor 1930, Stalin a lansat o altă iniţiativă  intitulată numită Marea Epurare (cunoscută şi sub numele de „Marea Teroare”). A fost o campanie paranoică de a ucide toţi oamenii care i s-au opus, inclusiv prieteni din anturajul său 

În 1939, Stalin a fost de acord cu un pact de neagresiune cu naziştii prin care au împărţit Polonia, astfel, sovieticii se fac vinovaţi pentru Masacrul de la Katyn.

Germania a încălcat pactul, iar Uniunea Sovietică s-a alăturat aliaţilor.

În urma războiului de pe frontul de est, rămas în istorie ca Marele Război Patriotic, au rezultat 23,9 milioane de morţi în tabăra sovietică, majoritatea ucişi de frig, foamete, deportări în Siberia şi epidemii, dar şi din cauza execuţiilor.

Stalin a emis Ordinul nr.227 prin care soldaţii care se retrăgeau sau dezertau erau împuşcaţi instant. A trimis milioane de soldaţi la moarte sigură pentru a apăra oraşul care îi purta numele – Stalingrad, sau Volgogradul de azi. 

La fel ca şi Hitler, Stalin a construit gulaguri şi lagăre de exterminare în care erau încarceraţi şi torturaţi toţi opozanţii.

Estimările arată că Stalin ar fi răspunzător pentru moartea a 30 milioane de locuitori din spaţiul sovietic. 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/imageedit-11-7091933531.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/imageedit-11-7091933531-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Pentru Europa vestică, încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pe data de 7 mai 1945 a marcat sfârşitul celei mai mari catastrofe umanitare şi începutul unei îndelungate epoci de pace şi bunăstare.Pentru evrei, slavi şi rromi...