Echipa de pe Old Trafford l-a numit pe Erik ten Hag, managerul lui Ajax Amsterdam, pentru a-l înlocui pe Ralf Rangnick, antrenor interimar, începând cu finalul actualei campanii, olandezul urmând să reîmprospăteze echipa în timpul sezonului viitor.

Ronaldo a marcat 24 de goluri în toate competiţiile în acest sezon, iar Beckham, care a purtat şi tricoul cu numărul şapte al lui United, speră ca atacantul în vârstă de 37 de ani să rămână în continuare.

„Este important pentru el – ştim cu toţii cât de mult înseamnă United pentru el. El face în continuare ceea ce ştie să facă cel mai bine”, a declarat Beckham pentru Sky Sports, la Grand Prix-ul de la Miami.

„Să faci ceea ce face la vârsta lui este cu adevărat incredibil, aşa că sperăm că va continua încă un an sau doi”.

Beckham, care a câştigat şase titluri în Premier League la United, a declarat că fanii au rămas alături de echipă în vremuri dificile, ultimul titlu de campion al lui United fiind obţinut în sezonul 2012-2013.

„A fost un final de sezon greu. Dar este finalul sezonului, sunt sigur că mulţi fani sunt recunoscători pentru asta, pentru că a fost unul greu – plin de suişuri şi coborâşuri”, a spus el.

„Jucătorii au făcut ceea ce ştiu să facă cel mai bine, la fel şi managerul. M-am întors la stadion acum câteva luni şi fiecare scaun era plin, aşa că fanii încă mai cred, susţin, se prezintă pentru echipă.

Este ceea ce fac fanii lui United. Nu sunt multe echipe care să fi trecut prin ceea ce au trecut în ultimii ani şi încă îşi umplu stadionul. Vor fi schimbări”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/7756128-ap-mediafax-foto-ap-jon-super.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/7756128-ap-mediafax-foto-ap-jon-super-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Echipa de pe Old Trafford l-a numit pe Erik ten Hag, managerul lui Ajax Amsterdam, pentru a-l înlocui pe Ralf Rangnick, antrenor interimar, începând cu finalul actualei campanii, olandezul urmând să reîmprospăteze echipa în timpul sezonului...