PES activists România şi Partidul Social Democrat au plăcerea de a vă invita luni, 9 mai 2022, între orele 15.00 – 16.30, la conferinţa anuală de Ziua Europei, organizată anul acesta la Institutul Cervantes din Bucureşti (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38).

Imaginea articolului PES activists România şi Partidul Social Democrat organizează o conferinţă de Ziua Europei: „Pentru o Europă care nu lasă pe nimeni în urmă“

PES activists România şi Partidul Social Democrat organizează o conferinţă de Ziua Europei: „Pentru o Europă care nu lasă pe nimeni în urmă“

Tematica propusă, „Pentru o Europă care nu lasă pe nimeni în urmă“, are ca scop să marcheze atât Ziua Europei cât şi încheierea lucrărilor Conferinţei privind viitorul Europei, generând totodată o dezbatere interactivă despre modul în care Uniunea Europeană trebuie să răspundă provocărilor actuale. Conferinţa va aborda, printre altele, modul în care Uniunea Europeană sprijină statele membre în contextul crizei pandemice şi a războiului din Ucraina, dar şi dimensiunea socială a Europei. Un accent special va fi acordat egalităţii de şanse la nivel european.   

Printre invitaţii la acest eveniment se numără:

  • Evelyn REGNER, Vicepreşedinte al Parlamentului European, Grupului S&D
  • Marcel CIOLACU, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Preşedintele PSD
  • Victor NEGRESCU, Vicepreşedinte al Comisiei pentru Cultură şi Educaţie din Parlamentul European, Preşedinte-coordonator naţional PES activists România
  • Janina SITARU, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Secretar general al PES activists România
  • Constantina DIŢĂ, multiplă campioană olimpică şi mondială la maraton
  • Constantin-Alexandru MANDA, membru al Consiliului Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei, câştigător al premiului “Tânărul European al Anului 2021”

Conferinţa va fi organizată în format dezbatere.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
PES activists România şi Partidul Social Democrat au plăcerea de a vă invita luni, 9 mai 2022, între orele 15.00 - 16.30, la conferinţa anuală de Ziua Europei, organizată anul acesta la Institutul Cervantes din Bucureşti (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38). ...