Această mentalitate, a spus Burns, este cea care face ca cea de-a doua fază a ofensivei să fie cel puţin la fel de riscantă – şi poate chiar mai riscantă – decât prima fază a conflictului.

“El se află într-o stare de spirit în care nu crede că îşi poate permite să piardă”, a spus Burns despre Putin în timpul unui eveniment al Financial Times la Washington. “Cred că el este convins în acest moment că dublarea încă îi va permite să facă progrese”.

“Convingerile sale cu privire la Ucraina şi la capacitatea Rusiei de a continua să macine rezistenţa ucraineană – nu ştiu dacă a fost încă zdruncinată”, a adăugat el. “Aşa că miza este destul de mare”.

Acest punct de vedere se bazează pe ceea ce Burns a spus că a observat despre Putin în ultimii ani.

“Ceea ce am văzut, în special în ultimul deceniu, este că el, într-un fel, fierbe într-o combinaţie foarte combustibilă de nemulţumiri, ambiţie şi nesiguranţă, toate acestea înpachetate împreună”, a spus el.

Burns a mai spus că riscul ca războiul să degenereze într-un conflict nuclear nu ar trebui subestimat în timpul celei de-a doua faze, chiar dacă comunitatea de informaţii a SUA nu vede “dovezi practice în acest moment că Rusia ar plănui desfăşurarea … de arme nucleare tactice”.

Burns a mai spus că războiul din Ucraina a afectat calculele Chinei despre “cum şi când” va încerca să preia controlul asupra Taiwanului.

“În mod clar, conducerea chineză încearcă să analizeze cu atenţie lecţiile pe care ar trebui să le tragă din Ucraina în ceea ce priveşte propriile ambiţii în Taiwan”, a declarat Burns. “Nu cred nici o clipă că a erodat determinarea lui Xi de a obţine controlul asupra Taiwanului, dar cred că este ceva care le afectează calculele cu privire la cum şi când vor face acest lucru”, a adăugat el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/bdsnbdsnsd-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/bdsnbdsnsd-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Această mentalitate, a spus Burns, este cea care face ca cea de-a doua fază a ofensivei să fie cel puţin la fel de riscantă - şi poate chiar mai riscantă - decât prima fază a conflictului. ...