Recompensele acţionarilor au crescut, deoarece Shell, la fel ca şi rivalii săi, este ajutată de preţurile mai mari la petrol şi gaze şi de o performanţă puternică a diviziei sale comerciale.

Shell a raportat, astfel, un profit operaţional record de 9,1 miliarde de dolari (7,2 miliarde de lire sterline) pentru începutul anului financiar, deşi rezultatul final a fost afectat de costul retragerii treptate a companiei din Rusia, din cauza războiului din Ucraina.

Firma energetică FTSE 100 a înregistrat o taxă de 3,9 miliarde de dolari (3,1 miliarde de lire sterline) legată de decizia sa de a ieşi de pe piaţa rusă, inclusiv din societăţile sale mixte cu Gazprom.

De asemenea, Shell a pus capăt comerţului cu petrol şi gaze cu Rusia. Compania a declarat, însă, că o performanţă puternică a diviziei sale de tranzacţionare, alături de preţurile mai mari la petrol şi gaze, au contribuit la creşterea cu 43% a profitului său ajustat de bază.

Suma de 9,1 miliarde de dolari a fost cel mai mare nivel atins de companie în primul trimestru şi a depăşit aşteptările analiştilor.

Reducerea valorii contabile pentru Rusia a însemnat că măsura profitului atribuibil acţionarilor a scăzut cu 38%, a precizat Shell, la 7,1 miliarde de dolari (5,7 miliarde de lire sterline). Cu toate acestea, rezultatele reflectă un sezon de profituri bune pentru companie şi pentru concurenţii săi, inclusiv BP, datorită preţurilor ridicate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/carl-court.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/carl-court-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Recompensele acţionarilor au crescut, deoarece Shell, la fel ca şi rivalii săi, este ajutată de preţurile mai mari la petrol şi gaze şi de o performanţă puternică a diviziei sale comerciale. Shell a raportat,...