Germania a revenit săptămâna trecută asupra politicii sale de lungă durată de a nu trimite arme grele în zonele de război, în urma presiunilor din ţară şi din străinătate pentru a oferi ajutor Ucrainei.

Armele grele vor ieşi din inventarele Bundeswehr şi vor fi livrate imediat ce vor ieşi de la întreţinere în următoarele săptămâni, au declarat Lambrecht şi generalul Eberhard Zorn reporterilor, în oraşul slovac Sliac.

Antrenamentul primului grup de aproximativ 20 de soldaţi ucraineni pe Panzerhaubitze 2000 este aşteptat să înceapă săptămâna viitoare în oraşul german Idar-Oberstein, a declarat Zorn, adăugând că aceste trupe au experienţă în operarea obuzierelor de fabricaţie sovietică.

Solicitările Ucrainei pentru arme grele s-au intensificat de când Moscova şi-a îndreptat cea mai mare putere de foc asupra estului şi sudului ţării, după ce nu a reuşit să cucerească capitala Kiev.

Berlinul va furniza, de asemenea, un prim pachet de muniţie pentru obuzierele construite de compania germană de apărare KMW, a declarat Zorn, urmând ca achiziţiile ulterioare de muniţie să fie gestionate direct între Kiev şi această companie.

Panzerhaubitze 2000 este una dintre cele mai puternice arme de artilerie din inventarul Bundeswehr şi poate lovi ţinte la o distanţă de 40 de kilometri.

Săptămâna trecută, Berlinul a acceptat pentru prima dată să furnizeze Kievului arme grele, în acest caz tancuri de apărare antiaeriană Gepard, după ce criticii au acuzat Germania că trage de timp în ceea ce priveşte livrările de arme grele către Kiev.

Majoritatea armelor grele pe care ţările NATO le-au trimis până acum Ucrainei sunt arme de fabricaţie sovietică aflate încă în stocurile statelor membre NATO din Europa de Est, însă Statele Unite şi alţi aliaţi au început să furnizeze Kievului obuziere occidentale.

Lambrecht se va întâlni mai târziu în cursul zilei cu omologul său olandez, Kajsa Ollongren, la Sliac, unde ambele ţări au desfăşurat sistemul de apărare aeriană Patriot de la invazia Rusiei în Ucraina.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/panzerhaubitze-2000.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/panzerhaubitze-2000-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Germania a revenit săptămâna trecută asupra politicii sale de lungă durată de a nu trimite arme grele în zonele de război, în urma presiunilor din ţară şi din străinătate pentru a oferi ajutor Ucrainei. ...