Regina, care are 96 de ani şi probleme de mobilitate, şi-a redus mai multe angajamente în ultimele luni.

De obicei, peste 30.000 de persoane sunt invitate în fiecare an la Palatul Buckingham sau la Palatul Holyroodhouse.

Un purtător de cuvânt al Palatului a declarat că detaliile cu privire la membrii familiei regale care vor participa vor fi anunţate ulterior.

Prima petrecere în grădină din anul Jubileului de Platină al Reginei va avea loc miercurea viitoare la Palatul Buckingham, urmând altele pe 18 şi 25 mai, precum şi pe 29 iunie la Palatul Holyroodhouse, reşedinţa sa oficială din Edinburgh.

Din cauza pandemiei, este pentru prima dată în ultimii trei ani când publicul a fost invitat la casa reginei pentru petrecerile din grădină.

Petrecerile sunt folosite de Palatul Buckingham pentru a recunoaşte şi recompensa serviciile publice, invitaţii fiind nominalizaţi de o reţea de sponsori, inclusiv lord-locotenenţi, departamente guvernamentale, forţele armate şi grupuri religioase.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/profimedia-0512434120-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/profimedia-0512434120-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Regina, care are 96 de ani şi probleme de mobilitate, şi-a redus mai multe angajamente în ultimele luni. De obicei, peste 30.000 de persoane sunt invitate în fiecare an la Palatul Buckingham sau la...