În general însă, numărul solicitanţilor de azil cărora li s-a acordat protecţie în Uniunea Europeană a scăzut cu 5% anul trecut, a precizat Eurostat, fără a oferi motive, scrie Reuters.

Eurostat a precizat că 23.255 de minori neînsoţiţi au solicitat azil anul trecut, în creştere de la 13.550 în 2020. Cei mai mulţi dintre cei care au venit din Afganistan, unde talibanii au preluat puterea de la fostul guvern susţinut de SUA în august anul trecut, erau de sex masculin şi aveau vârsta de 16 sau 17 ani.

Economia acestei ţări devastate de război s-a prăbuşit anul trecut şi mii de persoane au fugit după retragerea forţelor americane şi a altor forţe străine.

Anul trecut, statele UE au acordat azil în 267.360 de cazuri, dintre care jumătate dintre solicitanţi au fost consideraţi refugiaţi, iar restul au primit statutul de protecţie subsidiară şi umanitară.

Cetăţenii sirieni au reprezentat peste un sfert din cazurile de azil aprobate anul trecut, urmaţi de afgani şi venezueleni. Germania, Franţa şi Italia au fost principalele lor destinaţii.

Pe baza datelor disponibile, ţările UE au acordat azil la 5 070 de minori neînsoţiţi, dintre care 34 % au primit statutul de refugiat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/7687116-ap-mediafax-foto-ap-andrew-harnik.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/7687116-ap-mediafax-foto-ap-andrew-harnik-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În general însă, numărul solicitanţilor de azil cărora li s-a acordat protecţie în Uniunea Europeană a scăzut cu 5% anul trecut, a precizat Eurostat, fără a oferi motive, scrie Reuters. Eurostat a precizat că...