Guvernul elveţian a început să elaboreze planuri în aprilie pentru o posibilă penurie de gaze în urma invaziei Rusiei în Ucraina, afirmând că sunt în curs de elaborare măsuri care merg de la apelul către populaţie pentru reducerea consumului până la o posibilă raţionalizare a energiei electrice în caz de criză.

În prezent, autorităţile au însărcinat operatorul reţelei naţionale Swissgrid să dezvolte şi să opereze un nou sistem de monitorizare pentru a observa evoluţiile în aprovizionarea cu energie electrică. Acesta va fi pus în funcţiune până la sfârşitul anului 2022.

„Sistemul de monitorizare trebuie să furnizeze informaţii privind situaţia actuală a aprovizionării şi a pieţei din Elveţia, precum şi analize ale autoaprovizionării. În special, este destinat să arate cât timp Elveţia ar putea să-şi asigure aprovizionarea cu energie electrică fără importuri de energie electrică””, a precizat Departamentul federal pentru afaceri economice, educaţie şi cercetare prin intermediul unui comunicat.

De asemenea, guvernul a însărcinat asociaţia industriei gazului din ţară (VSG), cu formarea unei noi organizaţii de intervenţie în caz de criză. De asemenea, a analizat şi alte alternative.

„În contextul războiului din Ucraina şi al situaţiei incerte a aprovizionării asociate, Consiliul Federal încredinţează totuşi acum VSG sarcina de a forma o (organizaţie de intervenţie în caz de criză) pentru o perioadă limitată de un an. Pentru a ţine cont de rezervele exprimate în cadrul procesului de consultare, se prevede includerea reprezentanţilor consumatorilor de gaze (în organizaţia de intervenţie în caz de criză), iar mandatul este limitat la un an”, au precizat reprezentanţii Guvernului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/hepta-2367629.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/hepta-2367629-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Guvernul elveţian a început să elaboreze planuri în aprilie pentru o posibilă penurie de gaze în urma invaziei Rusiei în Ucraina, afirmând că sunt în curs de elaborare măsuri care merg de la apelul către populaţie...