„În sfârşit, în acest moment urmează să aibă loc semnarea documentelor oficiale de preluare a activelor de către Romgaz de la Exxon pentru ceea ce înseamnă 50 % din perimetrul Neptun Deep. Este activitatea care a fost pregătită astfel încât să putem să continuăm demersurile de la nivelul guvernului pentru a putea să dezvoltăm tot ceea ce înseamnă capacitatea statului român de a-şi îndeplini obiectivul pentru a deveni independent din punct de vedere al resurselor energetice, iar gazul este una dintre ele. Prin acest act prin care astăzi vom reuşi să demarăm procesul prin care nu mai târziu de 2026 gazele vor fi extrase din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, împreună Romgaz cu compania OMV Petrom, ne vom îndeplini obiectivul pe care l-am asumat astfel încât să putem să asigurăm necesarul de gaz pentru consumul propriu, iar ţinând cont că estimările ne dau garanţii că există cantităţi suficiente de mari, să putem să asigurăm gaz şi pentru vecinii noştri atât din regiune, cât şi din Uniunea Europeană”, a spus Nicolae Ciucă.

El a cerut Romgaz şi OMV Petrom să înceapă programul de investiţii în Marea Neagră, astfel încât extracţia gazelor să înceapă „cel puţin la termenul asumat, finele anului 2026”.

„Vreau să le cer celor de la Romgaz ca, împreună cu reprezentanţii companiei OMV Petrom, să înceapă cât mai degrabă procesul de investiţii în Marea Neagră şi să reuşim pe cât posibil, ca procesul de extracţie a gazelor să se întâmple cel puţin la termenul asumat, finele anului 2026”, adaugă premierul.

Romgaz a semnat, marţi, la sediul Guvernului României, contractul de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor emise, reprezentând 100% din capitalul social, de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL) care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost aprobat în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor ROMGAZ S.A. din data de 28.04.2022, iar finalizarea tranzacţiei este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor suspensive din contract.

Preţul de achiziţie achitat de către ROMGAZ va fi de 1.060.000.000 USD, putând fi ajustat conform mecanismelor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni.

La ceremonia de semnare a contractului de vânzare cumpărare de acţiuni EMEPRL, au participat din partea ROMGAZ S.A. Directorul General- Aristotel Jude, Directorul Economic- Răzvan Popescu, Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA), Secretar de Stat- Dan Dragoş Drăgan, Membrii CA – Gheorghe Silvian Sorici, Botond Balazs, Nicolae Bogdan Simescu şi Cezar Batog.

Filialele ExxonMobil au fost reprezentate de Vice preşedintele – Frank Kretschmer, alături de Samuel Shehadeh, Alin Ştirbu şi Thomas Welzel.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/platformamareaneagra-og.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/platformamareaneagra-og-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„În sfârşit, în acest moment urmează să aibă loc semnarea documentelor oficiale de preluare a activelor de către Romgaz de la Exxon pentru ceea ce înseamnă 50 % din perimetrul Neptun Deep. Este activitatea care a...