Informaţia a apărut în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii îşi pregăteşte estimările privind excesul de decese COVID-19, a căror metodologie a fost contestată de New Delhi.

Unii experţi estimează că numărul real al deceselor cauzate de COVID în India este de până la 4 milioane, de aproximativ opt ori mai mare decât cifra oficială. Estimarea OMS va fi publicată joi.

Vinod Kumar Paul, un înalt oficial din domeniul sănătăţii care a supervizat lupta Indiei împotriva pandemiei, a declarat că nu există nimic „dramatic” în datele privind numărul total de decese pentru 2020 şi că acestea sunt „cifre absolute, corecte şi numărate”.

El a spus că datele care arată un total de 8,1 milioane de decese în India în 2020 au fost publicate de Oficiul Registrului General cu două-trei luni în avans, din cauza atenţiei acordate numărului de victime ale COVID din ţară.

„Există o naraţiune publică în mass-media, bazată pe diverse estimări de modelare, conform căreia decesele COVID-19 din India sunt de multe ori mai mari decât cifra raportată – nu este cazul în realitate. Avem acum date reale pentru 2020, nu este nevoie să facem acum nicio modelare. Vom avea date reale şi solide şi pentru 2021. Modelarea poate duce la supraestimare, la estimări absurde”, a declarat el la televiziunea de stat.

Numărul de decese a crescut mai lent în ţara de 1,35 miliarde de locuitori în 2020 decât în cei doi ani anteriori, au arătat datele.

India a raportat oficial 148.738 de decese cauzate de COVID-19 în 2020.

Ţările din întreaga lume au raportat doar 1,83 milioane de decese cauzate de COVID-19 în 2020, dar OMS estimează un exces de mortalitate de cel puţin 3 milioane la nivel global pentru acel an.

India a declarat că nu este de acord cu metodologia OMS, deşi oamenii de ştiinţă care au lucrat la cele mai recente estimări au apărat-o.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/india-nou.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/india-nou-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Informaţia a apărut în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii îşi pregăteşte estimările privind excesul de decese COVID-19, a căror metodologie a fost contestată de New Delhi. Unii experţi estimează că numărul real al...