Iulia Scântei (PNL) este propunerea Senatului pentru a fi numită în funcţia de judecător CCR, au decis, marţi, senatorii.

Ea a primit 76 de voturi „pentru” şi 34 „împotrivă”.

USR îl propusese pe fostul consilier prezidenţial Péter Eckstein-Kovács, care a primit doar 22 de voturi „pentru”.

Scântei va prelua funcţia de la Mona Pivniceru.

„Vă mulţumesc pentru votul dumneavoastră de astăzi, un vot onorant şi un vot care mă obligă. Mă obligă să continui ceea ce am făcut vreme de şase ani, să apăr drepturi şi libertăţi aici, în Senatul României, cu votul ieşenilor acordat în două rânduri, în 2016 şi în 2020. De data aceasta prin votul dumneavoastră, prin încrederea dumneavoastră şi cu sprijinul Partidului Naţional Liberal, care m-a propus pentru această onorantă funcţie de judecător constituţional, îmi voi folosi şi voi exercita atribuţiile de judecător constituţional pentru a merge mai departe în ceea ce priveşte consolidarea democraţiei constituţionale în România, pentru ca România să rămână membru cu drepturi depline parte a lumii libere şi a comunităţii euro-atlantice”, a spus după anunţarea rezultatului Iulia Scântei.

Ea a ţinut să le mulţumească şi ieşenilor, din partea cărora a fost aleasă parlamentar.

„Nu este o încetare a mandatului meu de reprezentativitate pe care ei mi l-au acordat. Voi să îi reprezint şi pe ei acolo unde voi fi îmi voi exercita mandatul de judecător constituţional, apărându-le drepturile şi libertăţile potrivit Constituţiei, cu bună credinţă şi cu priceperea juridică pe care mi-o cunosc”, a conchis Scântei.

În timpul transmiterii ştirii, Camera Deputaţilor votează noul judecător CCR care îl va înlocui pe actualul preşedinte CCR. Candidaţi sunt Bogdan Licu, propus de PSD, Cristi Danileţ şi Ioan Sabău-Pop, propuşi de USR şi AUR.

Preşedintele Klaus Iohannis urmează să nominalizeze un candidat pentru locul lui Daniel Morar.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/scantei2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/scantei2-300x283.jpgrootstireaUncategorised
Iulia Scântei (PNL) este propunerea Senatului pentru a fi numită în funcţia de judecător CCR, au decis, marţi, senatorii. Ea a primit 76 de voturi „pentru” şi 34 „împotrivă”. USR...