5.000 de cuvinte, despre imperiul pierdut şi calea de a-l recupera

Anul trecut a început prin vestea arestării şi încarcerării lui Aleksei Navalnîi, abia întors din Germania, unde a fost tratat după tentativa de eliminare a sa prin otrăvire. ”Am făcut-o, nu o regret nicio secundă. După un an de închisoare, vă spun ceea ce le-am strigat celor care mă susţineau atunci din faţa tribunalului: nu vă fie teamă”, a postat opozantul pe reţelele sociale, la un an de cînd regimul Putin l-a băgat la închisoare, după revenirea lui în Rusia. O primă lecţie, din care cancelariile occidentale n-au învăţat nimic: pentru Kremlin, nicio garanţie, tratat, angajament nu funcţionează, dacă încetează vreun moment să mai fie în avantajul său. Drepturile omului, angajamentele internaţionale şi alte asemenea, sînt vorbe în vînt.

De la anexarea Crimeei încoace, politica Moscovei a devenit una evidentă: expansiunea spre vest. Belarusul a fost adus la o ascultare fără precedent faţă de Federaţia Rusă: fără ajutorul lui Putin, e evident că Lukaşenko n-ar mai rezista o zi. Bieloruşii se simt, de nevoie, mai ruşi ca oricînd. Din vara trecută, Vladimir Putin i-a invitat şi pe ucraineni să se simtă la fel. Pe  12 iulie 2021, pe pagina oficială a preşedinţiei ruse, a apărut un articol de opinie al preşedintelui Vladimir Putin, intitulat ”Despre unitatea istorică a ruşilor şi ucrainenilor”. Anunţat de pe 30 iunie 2021, în timpul celei de-a 18-a conferinţe anuale a lui Putin, un raport al său ”în faţa cetăţenilor”, articolul are drept ”fir roşu” că ucrainenii, alături de bieloruşi, sînt o ramură străveche şi ”INSEPARABILĂ” a ”naţiunii ruse tri-une”, care e în fapt ”UN SINGUR POPOR”. Majusculele îmi aparţin, ca să înţelegem mai bine. Să înţelegem, adică, ce puţină relevanţă mai au, în opinia mea, ”negocierile” – oricîte concesii ar face NATO sau Statele Unite, faţă de Kremlin. Îngrijorător e că sîntem şi noi parte, în acest ”meci” pe care ruşii l-au început, în vreme ce occidentul încă n-a ieşit din vestiare: în acelaşi articol, Putin vorbeşte şi de Basarabia şi Bucovina, despre care spune că ”au fost ocupate” de către România în 1918, la sfîrşitul Primului Război Mondial.

În legătură cu Ucraina, Putin argumentează istoric, şi cu exemple privind comuniunea culturală, lingvistică şi religioasă  teza potrivit căreia ruşii, bieloruşii şi ucrainenii sînt acelaşi popor. Legătura dintre ucraineni şi ruşi este ”specială şi organică” şi  ”orice încercare de a rupe sau slăbi această legătură” este, pe cale de consecinţă, un atac la adresa Rusiei, care ”va duce inevitabil la prăbuşirea statalităţii Ucrainei”. E, practic, o declaraţie de război, la adresa ucrainenilor, cu atît mai mult cu cît liderul de la Kremlin afirma că Ucraina actuală ocupă teritorii istorice ruseşti. Iar referinţa lui Putin e clară: ” Devin din ce în ce mai convins de un lucru: Kievul pur şi simplu nu are nevoie de Donbass”.

Putin reia în acelaşi articol o teză dragă tuturor ruşilor: prăbuşirea URSS a fost ”cea mai mare catastrofă geopolitică din secolul XX”, în urma căreia ”Rusia a fost jefuită”, inclusiv de teritorii care i-au aparţinut de-a lungul istoriei – se referă, în acest context, şi la zone din actualele state baltice, care au aparţinut în trecut Rusiei. Textul n-a provocat nicio reacţie în cancelariile occidentale, pentru că Vestul nu înţelege încă faptul că atunci cînd un şef de la Kremlin publică un ”articol”, acesta are pentru supuşii săi valoarea unei directive, de la care poporul nu se poate abate. Mai ales că poporului îi plac cele mai multe din cele 5.000 de cuvinte, folosite de Vladimir Putin în articolul său care de fapt e un proiect politic, de refacere a puterii fostei Uniuni Sovietice, prin expansiunea către vest, în zonele care n-au intrat sub umbrela NATO – dar poate, prin negocieri pe care ruşii ştiu să le ducă, dar pentru care americanii sau europenii, dependenţi de Gazprom, cu mulţi dintre politicienii naivi, dacă nu de-a dreptul proşti sau vînduţi, nu sînt deloc pregătiţi.

Comasarea la începutul iernii a celor peste o sută de mii de soldaţi ruşi la graniţa Ucrainei i-a luat prin surprindere pe occidentali, dar ruşii au înţeles-o ca pe un punct de etapă, dintr-un proiect istoric al preşedintelui lor, de care au luat cunoştinţă oficial de la mijlocul lunii iulie, a anului trecut, după ce, neoficial, acesta fusese demarat deja, prin ocuparea Crimeei. Războiul e parte a acestui proiect. Putin are nevoie de el, pentru recîştigarea sprijinului intern – e reţeta deja testată de mai multe ori, în Cecenia. Ori că ucrainenii se împotrivesc sau nu, ruşii trebuie să obţină cel puţin Donbass-ul, iar Kievul să devină un al doilea Minsk. Pentru Putin, naţionalismul ucrainean nu e o piedică: ”statalitatea ucraineană se construieşte pe ură, ceea ce reprezintă un fundament foarte şubred pentru suveranitate şi e împovărat de un risc imens de insecuritate”, afirmă el ameninţător. După Ucraina, lasă să se înţeleagă liderul de la Kremlin, vor mai vedea, ei la anul, peste doi ani, ce se va întîmpla, cu Moldova şi acele părţi din statele baltice, asupra cărora, oficial, prin textul său din 12 iulie 2021, Putin a emis practic pretenţii.

Un conflict cu Ucraina ar avea un mare sprijin popular, în Federaţia Rusă. Ruşilor nu le place să fie socotiţi slabi, iar slăbiciunea pro-occidentală din timpul lui Elţîn e acum o amintire dezagreabilă pentru toţi. Ca şi moştenirea dezastrului prăbuşirii imperiului lor în vremea lui Gorbaciov, pe care acum vor să-l refacă. Dacă ar fi ştiut că ruşilor nu le place să audă de aşa ceva, Vladimir Putin nu s-ar fi ostenit să posteze pe site-ul preşedinţiei un text de 5.000 de cuvinte, despre imperiul pierdut şi calea de a-l recupera. 

”Miturile ruseşti”, cultivate chiar de Kremlin în occident

La două săptămîni de la publicarea editorialului-directivă al preşedintelui Vladimir Putin pe pagina oficială a Kremlinului, pe 2 august 2021, Rusia transmitea un mesaj deloc voalat, pentru vecinii din proximitate, care fac parte din NATO. Inclusiv pentru România: ”Activitatea NATO lângă graniţele ruseşti obligă Moscova să ia măsuri de securitate”. Exerciţiile NATO ”Agile Spirit 2021” din Georgia, din vara anului trecut, care se derulau cam în vremea în care Putin scria la ”editorialul” său, i-au iritat pe ruşi, care le-au folosit, ca întotdeauna, după ce au depăşit enervarea, în favoarea lor. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Kremlinului a subliniat că NATO şi infrastructura sa militară a intrat în contact cu frontierele Rusiei, nu numai că a fost ”în preajma lor”, iar faptul în sine ”obligă Rusia să ia măsuri de securitate”. Ceea ce n-am înţeles atunci, dar trebuie să înţelegem acum e că, pe lîngă azeri şi georgieni, la exerciţiile NATO au participat şi trupe ucrainene. Deci, să nu ne mirăm, faţă de ceea ce se petrece acum la graniţa Ucrainei: e o consecvenţă tipic rusească, care ”nu uită şi nu iartă”.  Exact ceea ce omit ţările occidentale, inclusiv noi, care am cam uitat anii de ocupaţie sovieto-comunistă.

Cam în acelaşi timp în care Putin îşi concepea editorialul, care între altele poate fi citit ca un ultimatum pentru Ucraina, pe care se pare că numai ruşii l-au înţeles ca atare pînă la capăt şi în rest nimeni altcineva, un grup de analişti şi istorici din Marea Britanie, de la Institutul Chatham House, un prestigios centru de analiză politică, avertiza asupra a ”16 mituri şi prejudecăţi în dezbaterea despre Rusia”.

Citită prin prisma acestui text-avertisment, care, ca şi articolul lui Putin din 12 iulie, sînt ignorate de orice analiză actuală privind viitorul Ucrainei, analiza îmi sugerează că războiul pare inevitabil. Specialiştii de la Chatham House arătau că în relaţiile cu Rusia, mulţi politicieni şi decidenţi euro-atlantici tind să-şi ia dorinţele drept realitate. E şi ceea ce se întîmplă în cazul de faţă, cînd s-au aşezat la masa negocierilor, într-un moment în care, cel puţin pentru ruşi, care-şi cunosc bine politica, trecutul şi modul de gîndire şi acţiune al liderilor lor, decizia este ca şi luată. Contrar naivităţii occidentale, autorii listei celor ”16 mituri” devoalau că Rusia e departe de a fi ”un partener cooperant şi constructiv pentru guvernele occidentale”. Politicienii occidentali, inclusiv americanii nu şi-au atins scopul principal, acela de a construi o ”relaţie stabilă şi funcţională cu Moscova”.

Politica faţă de ruşi, după ce democraţiile occidentale au cîştigat ”războiul rece” fără să fi tras un cartuş, mai degrabă prin implozia economică a statelor comuniste, decît ca rezultat al acţiuniii lor (cu excepţia notabilă a administraţiei Reagan) a fost tributară unei viziuni nerealiste şi adesea eronate. Multă vreme, Rusia a fost considerată ”la pămînt”, iar atenţia politicilor americane şi a asistenţei SUA s-a îndreptat spre Orient şi nu spre ţările foste comuniste, din estul şi centrul Europei. Americanii au pierdut ”startul” şi ascendentul – şi nu numai ei – în raporturile cu Rusia, preconcepţiile despre aceasta au împiedicat orice acţiune coerentă şi, cînd s-au trezit la realitate, democraţiile occidentale sînt puse în situaţia de a nu avea cum să mai reacţioneze eficient, în faţa provocărilor Rusiei.

Speciailştii de la Chatham House Institute atrăgeau atenţia inclusiv asupra mitologiei populare, potrivit căreia regimul de la Moscova ”este un one-man show controlat de Vladimir Putin”, ceea ce de fapt nu reflectă decît ”cunoaştere inadecvată a Rusiei”. Este ignorat total modul de administrare a puterii în Federaţia Rusă, unde funcţionează, pe diferite paliere, diferite grupuri de interese, de la cel militar-strategic şi de securitate, la cel energetic şi economic şi administrativ intern, unde joacă un rol important un cor întreg de oficiali şi instituţii, care scapă oricărei analize în conceperea, negocierea şi implementarea oricărei politici faţă de Rusia şi negocieri cu aceasta. Lăsînd la o parte şi un alt mit popular împămîntenit, cel al relaţiilor sino-ruse, ”tensionate” istoric, cît şi acela al unei Rusii ”mai bune” post-Putin, acest complex de mituri facile, încetăţenite în discursul politic american şi occidental despre Rusia sînt, multe dintre ele, chiar ”o consecinţă directă a lobby-ului şi dezinformării ruseşti bine ţintite, ele s-au răspândit nu numai pentru că apar spontan şi cu bună-credinţă, ci şi pentru că este în interesul Kremlinului să le cultive”.

Între toate aceste ”poveşti ruseşti”, sîntem puşi acum în faţa unei certitudini: ruşii au adus ţările occidentale şi NATO la mîna lor. Nepregătite pentru o asemenea agendă şi preocupate de ”încălzirea globală”, democraţiile lumii sînt mai determinate să-şi impună propriile mici ”dictaturi sanitare”, fără să observe cum, încet-încet, reinventîndu-şi aura de legitimitate, ruşii se recompun ca mare putere. Agresiunea la adresa Ucrainei e o etapă, alimentată şi de naţionalismul ucrainean – pe care-l simt nu numai ruşii, ci şi celelalte minorităţi din Ucraina, inclusiv românii şi pe care Putin e gata să-i apere, ca şi pe ucrainenii înşişi, de excesele guvernului de la Kiev. Cît mai e pînă la un război ”fierbinte”? Războiul va izbucni fie curînd şi pe neaşteptate, ori fie la fel de curînd şi pe neaşteptate va avea loc o retragere a trupelor. Ruşii nu stau, mult timp, în aceeaşi poziţie şi nu se lasă ”citiţi” prea uşor. Nouă ne-au luat trei veacuri să-i înţelegem şi trei decenii, să uităm ce-am învăţat despre ei.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/hepta-4634285.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/hepta-4634285-300x300.jpgrootstireaUncategorised
5.000 de cuvinte, despre imperiul pierdut şi calea de a-l recupera Anul trecut a început prin vestea arestării şi încarcerării lui Aleksei Navalnîi, abia întors din Germania, unde a fost tratat după tentativa de...