Conform statisticilor prezentate de Octavian Jurma, în valul Omicron internările în rândul minorilor continuă să crească de patru ori mai repede decât în cazul adulţilor. De aceea, medicul critică atitudinea autorităţilor faţă de certificatul verde şi decizia privitoare la şcoli.

„Suntem liniştiţi că “şcoală nu va fi ţinută cu orice preţ deschisă”, doar cu preţul sănătăţii şi vieţii copiilor noştri. În schimb, dacă adulţii vor avea de suferit de pe urmă Omicron şi vor umple spitalele în proporţie de 75%, abia atunci preţul va fi prea mare şi se vor închide şi şcolile. Astfel şcolile vor rămâne deschise indiferent de incidenţa, indiferent de spitalizarile minorilor, indiferent de numărul deceselor în rândul copiilor şi a profesorilor. Faţă de adulţi avem teamă şi nu îndrăznim să îi deranjăm. Faţă de copii nu avem nici teamă şi nici îndurare. Că doar când e ultima oară când aţi văzut copii dărâmând gardul parlamentului încercând să ia ostateci parlamentarii României?”, a arătat Octavian Jurma.

Specialistul mai spune că strategia privind şcolile va avea efect asupra întregii societăţii.

Dacă pandemia este un incendiu, atunci copiii şi tinerii sunt surcelele care ard la început pentru a aprinde buturgile adulte. Odată ce indendiul a cuprins stivă de buturugi degeaba scot de pe foc doar surcelele. S-a văzut şi în octombrie că închiderea şi redeschiderea şcolilor a avut un impact minimal pe curbă în acel stadiu al pandemiei”, a precizat Jurma.

Potrivit lui Octavian Jurma, după anul nou erau recomandate cursurile online pentru o perioadă de 10-14 zile. Orele pierdute în primul semestru puteau fi recuperate în vara când riscul epidemiologic este mic, mai declară Jurma.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/octavian-jurma.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/octavian-jurma-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Conform statisticilor prezentate de Octavian Jurma, în valul Omicron internările în rândul minorilor continuă să crească de patru ori mai repede decât în cazul adulţilor. De aceea, medicul critică atitudinea autorităţilor faţă de certificatul verde şi...