Criticat pentru pauzele lui nesfârşite la toaletă, Stefanos Tsitsipas a fost apărat în trecut de Novak Djokovic.

Acum, elenul este purtătorul de cuvânt al dezamăgirii colegilor care, spre deosebire de numărul 1 mondial, au respectat regulile la literă, pentru a ajunge în Australia şi a participa la primul Grand Slam al sezonului.

La o televiziune indiană, grecul a fost foarte clar: „A jucat după regulile lui. Şi a făcut ceea ce mulţi jucători nu au putut face mai ales că ATP a anunţat criteriile”.

Tsitsipas a mărit apoi doza de critic: „Nimeni nu s-a gândit că ar putea veni în Australia fără să se vaccineze şi să respecte protocoalele. Este nevoie de mult curaj să o faci oricum şi să riscăm participarea la un turneu de Grand Slam”.

Când a fost întrebat dacă Nole ar trebui să aibă voie să joace Australian Open, a spus: „Există două puncte de vedere: pe de o parte, aproape toţi jucătorii sunt complet acoperiţi de vaccin şi au respectat regulile pentru a juca turneul. Este altcineva care a preferat să-şi urmeze calea şi care îi face pe alţii să pară proşti…”.

Conform celor mai recente date publicate de ATP, 97 de jucători din prima sută sunt vaccinaţi. Francezul Herbert a declarat că îşi va pune capăt carierei, dacă va fi obligat să se imunizeze. Şi americanul Tennys Sandgren a renunţat să zboare în Australia, fidel principiilor sale. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/profimedia-0607626206.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/profimedia-0607626206-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Criticat pentru pauzele lui nesfârşite la toaletă, Stefanos Tsitsipas a fost apărat în trecut de Novak Djokovic. Acum, elenul este purtătorul de cuvânt al dezamăgirii colegilor care, spre deosebire de numărul 1 mondial, au...