A evadat dintr-o închisoare, fiind urmărit de poliţie câţiva kilometri şi, în cele din urmă, prins în capcană, a deschis focul şi a fost ucis. S-a întâmplat în regiunea belgiană Sint-Lenaarts, între Anvers şi Breda, anunţă BBC.

Conform reconstituirii faptelor, tânărul, care a evadat dintr-o instituţie olandeză din Den Hey-Acker, a fost împuşcat mortal într-o luptă cu poliţia, când deja trecuse graniţa şi ajunsese în Belgia.

Pentru a-şi asigura evadarea din institut, băiatul a luat ostatici doi angajaţi ai unităţii (care, însă, au reuşit să se salveze şi să fugă). De aici lungă urmărire până în satul Sint-Lenaarts unde a avut loc apoi focul.

Potrivit unor martori care au vorbit cu site-ul gazet van Antwerpen, maşina „a parcurs mai multe porţiuni de trotuar, apoi a ajuns în afara drumului”, au spus ei.

Odată ieşit din maşină şi ajuns din urmă de poliţie, a început focul: au fost trase cel puţin 30 de focuri. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/profimedia-0334672086-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/profimedia-0334672086-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
A evadat dintr-o închisoare, fiind urmărit de poliţie câţiva kilometri şi, în cele din urmă, prins în capcană, a deschis focul şi a fost ucis. S-a întâmplat în regiunea belgiană Sint-Lenaarts, între Anvers şi Breda, anunţă...