Compania Naţională de Căi ferate CFR SA informează că toate magistralele de cale ferată sunt deschise şi operaţionale, circulaţia trenurilor fiind adaptată la condiţiile meteo nefavorabile, în special pe raza Regionalei CF Timişoara, unde sunt înregistrate rafale puternice de vânt.

Pe relaţia Ghioroc – Glogovăţ, toate trenurile CFR Călători circulă dublate cu locomotive Diesel, pe ambele fire de circulaţie.

Între orele 5.40 – 10.18, 4 trenuri – R 2027, R 2044, IR 347 şi IR 1763 – au înregistrat întârzieri totale de 661 de minute, faţă de graficul normal de circulaţie.

La această oră, trenurile circulă în continuare cu locomotive Diesel, pe relaţia Ghioroc – Glogovăţ, întârzierile faţă de graficul normal de circulaţie reducându-se la 20-25 minute/tren, pentru operaţiunile de ataşarea/detaşarea locomotivei Diesel la fiecare garnitură.

„Menţionăm faptul că, din punct de vedere al stării infrastructurii, dar şi a sistemului de alimentare cu energie electrică a liniei de contact, nu sunt semnalate deranjamente, personalul feroviar de specialitate al companiei noastre verifică permanent funcţionarea componentelor reţelei, astfel încât să intervenim operativ, dacă situaţia o impune. Precizăm de asemenea faptul că, în ultimele 24 de ore, o dată cu intrarea în vigoare a avertizărilor meteo, personalul feroviar al sucursalelor de infrastructură, au verificat permanent liniile de cale ferată şi componentele infrastructurii, acestea fiind menţinute în stare de funcţionare optimă, în special pe raza judeţelor aflate sub incidenţa avertizărilor de vreme nefavorabilă. Pe toate cele 8 regionale de cale ferată se menţine permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF), iar personalul de specialitate din regulatoarele de circulaţie acţionează operativ în toate situaţiile în care apar disfuncţionalităţi de natură tehnică, astfel încât să reducem perioadele de staţionare, necesare remedierii oricărui deranjament”, transmite CFR SA.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/7411922-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/7411922-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Compania Naţională de Căi ferate CFR SA informează că toate magistralele de cale ferată sunt deschise şi operaţionale, circulaţia trenurilor fiind adaptată la condiţiile meteo nefavorabile, în special pe raza Regionalei CF Timişoara, unde sunt înregistrate...