„Voi propune coaliţiei de guvernare, în luna ianuarie, o reglementare nouă, adică o interdicţie de centrale individuale în blocurile noi. Nu este un capăt de ţară. Sunt deja oraşe unde se recomandă, în primul rând, conectarea la sistemul de distribuţie a energiei termice, după care varianta aceasta, cu centrale la nivel de scară, măcar sau, dacă nu, la nivel de bloc. Deci, nu este o noutate. Bucureştiul este oraşul care doar aşa poate să trăiască”, spune, la Digi24, Tanczos Barna.

El precizează că interdicţia centratelor individuale în apartamentele din blocurile noi ar putea fi instituită „probabil până în mijlocul anului”.

„Dacă va fi proiect de lege, va trebui să treacă de Parlament. Dacă va fi ordonanţă de urgenţă, o să apară un pic mai devreme, dar, încă o dată, nu se va interveni peste cele care sunt deja autorizate şi sunt la locuinţele individuale nou construite. În locuinţa individuală n-ai altă variantă decât varianta centralei pe lemne sau pe gaz, electrică, individuale. Astăzi, România nu este pregătită să treacă pe sistem de încălzire pe energie electrică.

Dar ar trebui să îşi propună. Sunt conştient de faptul că pentru acest lucru este nevoie de dezvoltare reţelelor, care necesită investiţii uriaşe şi timp de ordinul zecilor de ani”, adaugă ministrul Mediului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/7655572-mediafax-foto-eduard-vinatoru-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/7655572-mediafax-foto-eduard-vinatoru-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Voi propune coaliţiei de guvernare, în luna ianuarie, o reglementare nouă, adică o interdicţie de centrale individuale în blocurile noi. Nu este un capăt de ţară. Sunt deja oraşe unde se recomandă, în primul rând, conectarea...