O scrisoare trimisă de un soldat american, care staţiona în Germania, către mama sa din Massachusetts, a fost livrată cu 76 de ani întârziere. Aceasta a fost găsită abia acum, într-o unitate de distribuţie a Serviciului Poştal din Pittsburgh.

Sgt. John Gonsalves, în vârstă de 22 de ani pe atunci, i-a scris mamei sale din Woburn în decembrie 1945, după încheierea oficială a celui de-Al Doilea Război Mondial, a informat miercuri WFXT-TV, citat de The Guardian.

„Dragă mamă, am primit o altă scrisoare de la tine astăzi şi m-am bucurat să aud că totul este în regulă. În ceea ce mă priveşte, sunt bine şi mă înţeleg bine. Dar în ceea ce priveşte mâncarea, ea este destul de proastă de cele mai multe ori”, se arată în scrisoare. „Iubire şi sărutări, fiul tău Johnny. Ne vedem curând, sper”, este mesajul cu care şi-a finalizat scrisoarea tânărul sergent.

Atât Gonsalves, cât şi mama sa au murit. Însă mesajul i-a fost distribuit fostei soţii, Angelina, pe care soldatul a cunoscut-o la cinci ani după ce a trimis scrisoarea.

„Imaginează-ţi asta! Şaptezeci şi şase de ani!”, a declarat Angelina Gonsalves pentru WFXT-TV. „Doar că nu mi-a venit să cred. Şi apoi… scrisul lui de mână şi tot. A fost uimitor”.

Pe lângă poşta veche de zeci de ani, angajaţii au trimis şi un mesaj propriu, spunând că „livrarea acestei scrisori a fost de cea mai mare importanţă pentru noi”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/profimedia-0098644662.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/profimedia-0098644662-300x300.jpgrootstireaUncategorised
O scrisoare trimisă de un soldat american, care staţiona în Germania, către mama sa din Massachusetts, a fost livrată cu 76 de ani întârziere. Aceasta a fost găsită abia acum, într-o unitate de distribuţie a Serviciului...