Guvernul României a aprobat miercuri proiectul prin care modifică şi completează lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, actualizarea listei de medicamente gratuite şi compensate prevede introducerea unui număr de 20 molecule inovative destinate pacienţilor cu afecţiuni neurologice, afecţiuni oncologice- leucemii şi limfoame, muscoviscidoză, hipertensiune arterială, afecţiuni pulmonare cronice, hemofilie şi talasemie, boli rare, hepatite cronice, Parkinson, psoriazis cronic sever şi poliartrită reumatoidă.

„Aceste medicamente sunt destinate pacienţilor cu o evoluţie a bolii dificil de controlat, iar în unele cazuri reprezintă ultima sau singura soluţie terapeutică”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 februarie 2022 şi 1 martie 2022, în funcţie de produse.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/profimedia-0584113245.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/profimedia-0584113245-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Guvernul României a aprobat miercuri proiectul prin care modifică şi completează lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi...