Conform agenţiei Tass, citată de postul Sky News, mii de manifestanţi au incendiat reşedinţa prezidenţială din Almatî, cel mai mare oraş din Kazahstan. De asemenea, a fost incendiat sediul Primăriei, situat în imediata vecinătate. Sediul Parchetului regional a fost devastat.

Aeroportul din Almatî a fost ocupat de protestatari, iar toate cursele aeriene au fost suspendate, afirmă surse citate de agenţia Reuters.

Pe fondul escaladării crizei, preşedintele Kassym-Jomart Tokayev a anunţat demiterea fostului preşedinte Nursultan Nazarbayev din funcţia de director al Consiliului pentru Securitate Naţională, un organism decizional influent.

Zeci de mii de persoane au ieşit pe străzi, marţi şi miercuri, în mai multe oraşe din Kazahstan, atacând sedii ale instituţiilor şi forţele de ordine, pe fondul furiei faţă de majorarea preţurilor la carburanţi.

Preşedintele Kassym-Jomart Tokayev a cerut demisia Guvernului condus de premierul Askar Mamin şi l-a numit prim-ministru interimar pe Alichan Smajylow.

Cel puţin 190 de persoane, inclusiv 137 de agenţi ai forţelor de ordine, au fost rănite în violenţe, iar 200 de protestatari au fost arestaţi.

De teama extinderii crizei, preşedintele Tokayev a dat asigurări că preţurile la carburanţi vor reveni la nivelul anterior, „în scopul asigurării stabilităţii” ţării.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/irak-atentate-afp.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/irak-atentate-afp-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Conform agenţiei Tass, citată de postul Sky News, mii de manifestanţi au incendiat reşedinţa prezidenţială din Almatî, cel mai mare oraş din Kazahstan. De asemenea, a fost incendiat sediul Primăriei, situat în imediata vecinătate. Sediul Parchetului...