Etapa de marţi, a avut loc în buclă, cu plecare şi sosire din Al Quisumah, pe distanţa de 636,16 km, din care 255,31 km de probă specială.

Cu timpul de 03H 05′ 53”, Gyenes a terminat ziua pe locul 6 la clasa Original/Malle Moto (fără asistenţă tehnică) şi a reuşit să câştige câteva poziţii în clasamentul general, urcând de pe 11 pe 9, după ce şi în această etapă a avut probleme tehnice, la fel ca în prima, când a rămas mult în urmă.

Pe pagina sa de facebook, Gyenes a scris despre etapa a 3-a: „Nu a fost o zi bună! Am avut probleme cu filtrul de benzină, iar astăzi motocicleta nu a mers mai mult de 120 km/oră. Am avut dune frumoase şi, după toată ploaia, nisipul era umed, şi a fost o cursă bună acolo, dar am pierdut mult timp în secţiunile rapide. Când am ajuns la bivuac, m-am dus la KTM, mi-au explicat ce trebuie să fac, am schimbat filtrul şi totul este gata pentru mâine.”

Afectat de temperaturile scăzute din timpul nopţii, sătmăreanul s-a arătat încântat că traseul continuă într-o zonă ceva mai caldă:

„Vom scăpa în sfârşit de vremea rece la sfârşitul etapei a 4-a (5 ianuarie). De când am plecat din Jeddah, toate bivuacurile au fost în nordul ţării, iar în fiecare zi, când piloţii au părăsit bivuacul îndreptându-se spre startul probei speciale, temperatura a fost sub 10 grade C.”

În clasamentul general la Moto, Gyenes ocupă acum locul 65, prima poziţie fiind ocupată de britanicul Sam Sunderland, de la Gasgas Factory Racing.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/emanuel-gyenes-ciprian-sterian.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/emanuel-gyenes-ciprian-sterian-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Etapa de marţi, a avut loc în buclă, cu plecare şi sosire din Al Quisumah, pe distanţa de 636,16 km, din care 255,31 km de probă specială. Cu timpul de 03H 05' 53'', Gyenes...