Vaccinul de nouă generaţie funcţionează pe un principiu diferit de cel al vaccinurilor actuale şi nu utilizează ARN mesager. Urmăreşte să inducă imunitatea celulară mai degrabă decât producţia de anticorpi, bazându-se pe limfocitele T pentru a elimina celulele infectate cu virus şi pentru a le împiedica să se reproducă.

„Este un vaccin complementar altor vaccinuri existente. Nu este menit să le înlocuiască”, a declarat Alix Miauton, cel care conduce studiul clinic: „scopul studiului este de a determina dacă vaccinul este sigur şi nu induce efecte secundare grave”.

Studiul începe luni, 10 ianuarie, şi fiecare dintre cei 26 de voluntari va fi urmărit timp de şase luni, indică La Stampa.

În prima fază, vaccinul nu va fi încă sub formă de plasture, ci va fi administrat cu ajutorul unor microace de mai puţin de un milimetru.

Primele rezultate vor fi disponibile până în luna iunie. Dacă testele clinice din fazele 1, 2 şi 3 vor da rezultate satisfăcătoare, vaccinul final va fi disponibil cel mai devreme în 2025.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/hepta-1827301.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/hepta-1827301-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Vaccinul de nouă generaţie funcţionează pe un principiu diferit de cel al vaccinurilor actuale şi nu utilizează ARN mesager. Urmăreşte să inducă imunitatea celulară mai degrabă decât producţia de anticorpi, bazându-se pe limfocitele T pentru a...