“Fostele administraţii din Germania au susţinut politica «o singură Chină», iar noi sperăm că noua Administraţie de la Berlin va menţine această linie politică, va respecta interesele centrale ale Chinei şi va garanta baza politică a relaţiilor bilaterale”, a declarat joi Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

“Aş vrea să subliniez că problemele referitoare la Taiwan, Marea Chinei de Sud, Hong Kong şi Xinjiang sunt afaceri interne ale Chinei”, a continuat Zhao Lijian, îndemnând viitorul Cabinet german să colaboreze cu Beijingul pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi să se concentreze pe “cooperarea practică, nu pe opusul acesteia”.

Noua coaliţie politică din Germania, formată de Partidul Social-Democrat (SPD), Alianţa ’90/Verzi şi Partidul Liber-Democrat (FDP), a semnalat în programul de guvernare, prezentat miercuri, că va cere Chinei să respecte drepturile omului şi să flexibilizeze abordarea faţă de Hong Kong, anunţând intenţia de a susţine integrarea Taiwanului în organizaţii internaţionale, deşi China are oficial suveranitate asupra acestui teritoriu separatist.

De asemenea, noua coaliţie de la Berlin, care formează Guvernul viitorului cancelar Olaf Scholz, intenţionează să intensifice relaţiile Germaniei cu Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă şi India, în cadrul orientării strategice spre zona Indo-Pacifică. Este vorba de o schimbare a poziţiei politice faţă de China, după ce Guvernul Angela Merkel a menţinut o abordare favorabilă dialogului şi cooperării în relaţia cu Beijingul.

“Schimbarea tonului este frapantă, dar este o adaptare la realitate foarte necesară”, crede Janka Oertel, directorul Programului pentru Asia al filialei germane a Consiliului European pentru Relaţii Externe (ECFR).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/germania-china.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/germania-china-300x300.jpgrootstireaUncategorised
'Fostele administraţii din Germania au susţinut politica «o singură Chină», iar noi sperăm că noua Administraţie de la Berlin va menţine această linie politică, va respecta interesele centrale ale Chinei şi va garanta baza politică a...