Pe 25 noiembrie, anual, este Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor. Ziua marchează începutul campaniei anuale, la nivel global, intitulată „16 zile de activism împotriva violenţei bazate pe gen”. În întreaga lume, autorităţile şi ONG-urile demarează diverse acţiuni pentru prevenţia şi combaterea diverselor forme de abuz. 

Supravieţuitoarele violenţei domestice îşi găsesc mai greu loc în retorica pe subiect, însă vocile lor ar trebui să primeze şi de la ele să pornească viitoare campanii şi politici publice.

Joi dimineaţă, Larisa, o tânără despre al cărei caz s-a scris şi s-a vorbit mult, dar nu şi din punctul ei de vedere, povesteşte, pentru MEDIAFAX, despre abuzul suferit, dorind să tragă un semnal de alarmă pentru autorităţi. Este voioasă, puternică şi a decis să ia ce e bun din răul care i s-a întâmplat.

Cine este Larisa? Cum te-ai descrie?  

Larisa: Mă numesc Larisa şi am 19 ani. Acum un  an jumătate am fost victima abuzului domestic. Am fost incendiată în casă. Pe viitor, vreau să-mi termin studiile şi să ajut cât mai multe persoane care au nevoie să treacă peste abuzuri asemănătoare cu al meu. 

În ce stadiu a ajuns recuperarea ta? Cum te simţi acum, fizic şi psihic?

Larisa: Recuperare fizică a evoluat bine, iar la cea psihică nu am avut mari probleme. Consider că această întâmplare mi-a schimbat viaţa în bine din toate punctele de vedere! 

 Ce mesaj ai transmite fetelor şi femeilor care trec prin violenţă?  

Larisa: Atunci când cineva va ameninţă sau vă abuzează mergeţi la autorităţi, anunţaţi la prima abatere, nu aşteptaţi să se remedieze situaţia de la sine. Vă rog!!!”.

Ce mesaj ai pentru autorităţi (politicieni, politişti, judecători)?

Larisa: Am un mesaj pentru toţi cei care ne „conduc”: nu mai luaţi decizii influenţaţi de bani sau alte lucruri materiale. În locul victimelor po fi copiii voştri sau chiar voi! 

Ce crezi ca putem face, ca societate, pentru a stopa violenţa asupra fetelor şi femeilor? 

Larisa: Noi, ca societate, am putea ajuta alegând, votând politicieni care să ne apere şi să fie alături de persoanele care sunt în această situaţie, nu să fie nepăsători, dezinteresaţi.

 

Tânăra spune că a fost învinovăţită pentru abuzul suferit. „La rândul meu, am fost judecată pentru ce mi s-a întâmplat, dar asta nu înseamnă că nu mai vorbesc despre asta, sau că îmi este ruşine”.

 

Larisa are şi un mesaj pentru fetele şi femeile ca ea, supravieţuitoare ale violenţei de gen: „Vorbiţi, mergeţi cât de departe este nevoie dacă trebuie. Să nu vorbeşti, nu înseamnă că ai scăpat tu, ci înseamnă că vor mai fi şi alte victime ca tine”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/larisa.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/larisa-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Pe 25 noiembrie, anual, este Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor. Ziua marchează începutul campaniei anuale, la nivel global, intitulată „16 zile de activism împotriva violenţei bazate pe...