Curtea Constituţională a decis ca termenul de judecata a sesizării cu privire la Hotararea Senatului nr.131/2021 pentru revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a Ancăi Dragu să fie 16 decembrie.

USR a atacat la Curtea Constituţională hotărârea de revocare a Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului. Liderii USR afirmă că au fost încălcate prevederi ale Constituţiei, Regulamentul Senatului şi decizii anterioare ale CCR.

„Din nou, după ani de luptă împotriva PSD, acum suntem nevoiţi să ne apărăm instituţiile democraţiei române de asaltul hoţilor şi incompetenţilor. Coaliţia hoţiei PSD-PNL a fost dispusă să treacă peste constituţie şi legi, totul pentru a-i asigura o sinecură lui Florin Cîţu”, potrivit unui comunicat de presă, transmis miercuri.

Liderul de grup al senatorilor USR, Radu Mihail afirmă că nu poate fi schimbată arhitectura constituţională „în funcţie de alianţe politice conjuncturale”.

„Revocarea preşedintelui Senatului înainte de expirarea mandatului nu poate fi realizată în conformitate cu Constituţia republicată şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, decât la iniţiativa exclusivă a grupului parlamentar care a susţinut candidatura şi numai pentru abateri grave în exercitarea funcţiei. Schimbarea ulterioară a configuraţiei politice nu poate constitui un temei constituţional al revocării preşedintelui unei Camere parlamentare, deoarece o asemenea configuraţie politică nu rezultă din alegeri în condiţiile art. 64 alin. (5), în conformitate cu art. 63 alin. (3) şi cu art. 36 şi 37 din Constituţie, raportate la art. 2 şi art. 8 din Legea fundamentală, ci constituie o majoritate parlamentară creată în afara criteriilor politice rezultate din vot”, se menţionează în sesizarea adresată CCR.

Potrivit acesteia, revocarea trebuie să cuprindă criterii stricte, să nu se realizeze în mod „arbitrar şi aleatoriu”, ci cu respectarea dreptului la apărare al persoanei în cauză şi cu respectarea echilibrului între principiul majorităţii parlamentare şi principiul configuraţiei politice.

„Spiritul Constituţiei României înclină în sensul existenţei unor garanţii speciale împotriva demiterii nejustificate (art. 64 din Constituţia României prevede că preşedintele Senatului se alege pe durata mandatului Camerei). În plus, ar trebui să existe o procedură de contestare a deciziei de revocare (CCR reţine că: „statutul preşedintelui Senatului, distinct de statutul celorlalţi membri ai Biroului permanent, implică un plus de exigenţă în reglementarea revocării acestuia înainte de expirarea mandatului“). Nu în ultimul rând, mandatul şi durata mandatului Preşedintelui Senatului sunt de natură constituţională şi orice suprimare arbitrară a acestuia contravine art. 2 alin. (2) din Constituţia României, care stipulează că niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Mai mult, jurisprudenţa Curţii Constituţională ofere argumente în sensul că Parlamentul nu poate suprima durata unui mandat care este de rang constituţional (Decizia nr. 58/2021). În considerarea tuturor argumentelor expuse, vă solicităm respectuos admiterea prezentei sesizări de neconstituţionalitate cu privire la Hotărârea Senatului nr. 131 din 23 noiembrie 2021 privind revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a doamnei senator Anca Dana Dragu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 23 noiembrie 2021”, cer liderii USR.

Anca Dragu a fost revocată, marţi, din funcţia de preşedinte al Senatului. Noul preşedinte este liderul PNL, Florin Cîţu, care a fost ales cu 82 de voturi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/7355485-mediafax-foto-codrin-prisecaru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/7355485-mediafax-foto-codrin-prisecaru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Curtea Constituţională a decis ca termenul de judecata a sesizării cu privire la Hotararea Senatului nr.131/2021 pentru revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a Ancăi Dragu să fie 16 decembrie. USR...