Planul de reformă a fost adoptat cu 452 de voturi pentru, 178 împotrivă şi 57 de abţineri.

“Parlamentul European şi-a dat acordul pentru noua Politică Agricolă a Uniunii Europene. Această versiune reformată îşi propune să fie mai ecologică, mai corectă, mai flexibilă şi mai transparentă”, anunţă Parlamentul UE într-un comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de MEDIAFAX.

Potrivit Parlamentului European, noua Politică Agricolă Comună (PAC) prevede înăsprirea măsurilor de protejare a biodiversităţii şi aderă la legile şi angajamentele UE în domeniul mediului înconjurător şi protejării climei.
“Statele membre vor fi obligate să asigure că cel puţin 35% din bugetele pentru dezvoltare rurală şi cel puţin 25% din plăţile directe vor fi alocate măsurilor de protejare a mediului şi climei”, precizează Parlamentul European.

Conform planului, 10% dintre plăţile directe acordate prin bugetul comunitar în domeniul agriculturii sunt destinate fermelor mici şi mijlocii. De asemenea, sunt prevăzute fonduri de rezervă în valoare de 450 de milioane de euro, care vor fi utilizate în situaţii de instabilitate a pieţelor.

“Ca efect al presiunilor Parlamentului European, reglementările UE în sectoarele agricole vor fi monitorizate mai bine, iar încălcările vor fi penalizate prin cooperarea între inspectorii naţionali din domeniul muncii şi agenţiile care efectuează plăţi prin Politica Agricolă Comună”, subliniază Parlamentul UE.

Noile reglementări prevăzute în Politica Agricolă Comună urmează să fie aprobate formal de Consiliul Uniunii Europene şi ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023.

În iunie, negociatorii Parlamentului UE, ai Comisiei Europene şi ai Consiliului UE au convenit asupra proiectului de reformare a Politicii Agricole Comune (PAC). Planul are o valoare de 387 de miliarde de euro şi urmează să fie finanţat prin Fondul european de garanţii în agricultură (EAGF) şi prin Fondul agricol european pentru dezvoltare rurală (EAFRD).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/agricultura.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/agricultura-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Planul de reformă a fost adoptat cu 452 de voturi pentru, 178 împotrivă şi 57 de abţineri. 'Parlamentul European şi-a dat acordul pentru noua Politică Agricolă a Uniunii Europene. Această versiune reformată îşi propune...