Studiul a arătat că nici “şefii” nu sunt imuni la pierderea locului de muncă în pandemie, fenomen ce a afectat sute de milioane de lucrători din întreaga lume în ultimii aproape doi ani. Fenomenul care include atât plecările voluntare cât şi demiterile a căpătat denumire de „Marea Demisie”.

Majoritatea companiilor şi-au menţinut “şefii” în funcţie anul trecut, pentru a face faţă provocărilor pandemiei. Dar, pe măsură ce riscurile s-au diminuat după apariţia vaccinurilor, companiile au simţit că sunt suficient de stabile pentru a găsi noi lideri pentru a le conduce în era post-pandemică, relatează Reuters.

„Convingerea noastră este că fenomenul se va accelera anul viitor, deoarece multe persoane şi-au amânat pensionările”, a declarat Jeff Sanders de la Heidrick & Struggles.

Au fost 103 numiri de noi CEO în prima jumătate a anului 2021 din 1.095 de companii din 24 de regiuni studiate de Heidrick, inclusiv Statele Unite ale Americii, China şi Europa.

Studiul a constatat şi că majoritatea companiilor preferă să alegă noi lideri tot din cadrul intern şi evită pariurile riscante pe oameni din afara companiei. Aproape două treimi dintre noii directori executivi au fost candidaţi interni, o creştere semnificativă faţă de cifrele din trecut.

Femeile au reprezentat 13% dintre noii directori generali în prima jumătate a acestui an, în creştere faţă de 6% în perioada anterioară în regiunile analizate în studiu.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/sad-employee-72dpi.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/sad-employee-72dpi-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Studiul a arătat că nici 'şefii' nu sunt imuni la pierderea locului de muncă în pandemie, fenomen ce a afectat sute de milioane de lucrători din întreaga lume în ultimii aproape doi ani. Fenomenul care include...