Am trăit zece ani sub un preşedinte comunist, întrerupţi timp de patru ani de Emil Constantinescu, singurul preşedinte democrat şi intelectual şi mai ales normal pe care l-au ales românii. Au urmat alţi zece ani cu altul, căruia nu-i erau toate ţiglele pe casă, cum se spune, şi acum trăim din plin alţi zece, cu un preşedinte care se mişcă şi vorbeşte ca un robot, setat pe o singură idee: să i se dea satisfacţie, în orice împrejurare. Dacă simte că nu deţine controlul, pur şi simplu pleacă şi dă fuga la golf.

Nu credeam să mai ieşim cu bine din deceniul cu Traian Băsescu, coleric, intrigant şi răzbunător, dealtfel artizan al dinamitării ”schimbării” în care sperasem. Şi o să împlinim alţi zece, cu un Klaus Iohannis absent, antesteziat. Care pare că a pierdut toate senzaţiile şi reacţiile faţă de mediul înconjurător, tocmai cînd ţara are mai mare nevoie de el. Reînvie numai dacă e vorba de propriile sale plăceri.

A trecut un sfert de veac, de cînd am crezut că mai putem spera. Şi, după două decenii, am îngropat normalitatea. N-am văzut apoi decît derapaje. Numai defularea unei beţii a puterii, în diferite forme. De la ordine de arestare, dictate slugilor din SRI şi DNA între două porţii de wisky bun şi bine turnat, la plimbările în străinătate şi partide de golf, cînd în România spitalele ard şi oamenii mor. A trecut un sfert de veac, de cînd normalitatea, atît de firească şi aşteptată în acele momente din noiembrie 1996, a devenit doar o amintire. Un sentiment. Nostalgie.
Mărcile normalităţii României sînt acum crosele de golf şi piramidele din Egipt.

De ”România normală”, promisă de preşedintele Klaus Iohannis nici nu merită să vorbesc. ”România normală” a ajuns un oximoron. O figură de stil, în care se alătură două elemente total opuse. Ca ”foc rece”, ”gheaţă fierbinte” sau ”muncă voluntară”. Dar nu despre ”România normală”, promisiunea preşedintelui actual şi absent sint acum nevoia să vorbesc, ci despre însăşi normalitate, care a intrat în istorie.

E istorie să nu porţi de mască. Am început să visez chipuri cu mască. Noua muzică a străzii e hip-hopul strident al sirenelor de ambulanţă. E istorie să nu auzim zilnic despre negocierile unui nou guvern. A trecut o întreagă istorie, tragică zilnic, cu sute de victime, de cînd nu avem unul. E istorie să mai poţi intra, în tot mai multe locuri, fără să arăţi o nouă carte de identitate – certificatul verde. Facturile cu două cifre la electricitate, de altă dată, sînt şi ele istorie. Dacă acum un sfert de veac mi s-ar fi povestit o zi din viaţa prezentă, aş fi refuzat să cred, dar distopia de atunci a devenit realitatea de acum.

Ne-am obişnuit ca o zi normală să fie o amintire. Cum s-a întîmplat atît de uşor? E un răspuns pe care tot istoria noastră ni-l oferă. E vorba de ”fatalismul biruitor”, specific românesc. De instinctul nostru de supravieţuire, care minimalizează tragediile reale şi dă dimensiuni epice faptului divers. Instinct care nu buiruie neapărat fatalismul, ci îl banalizează.

Pe măsură ce trece timpul, sîntem, în mod paradoxal, tot mai departe de previziunea optimistă a lui Brucan. Trăim zi de zi, în condiţii în care normalitatea e pentru noi mai degrabă excepţie, amintire, trecut. Ne-am şi obişnit, de fapt, să o socotim istorie, sau demagogie politică. Sîntem la un pas de normalitate? Da. Un pas cît un alt sfert de veac. Mi-e teamă că normalitatea nu va mai fi, pentru copiii noştri, nici măcar o amitire. Am ales de şapte ori – şi numai odată bine, acum 25 de ani. Am irosit, alegînd prost, aproape o viaţă de om.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/emil-constantinescu.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/emil-constantinescu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Am trăit zece ani sub un preşedinte comunist, întrerupţi timp de patru ani de Emil Constantinescu, singurul preşedinte democrat şi intelectual şi mai ales normal pe care l-au ales românii. Au urmat alţi zece ani cu...