Potrivit dosarelor obţinute de Financial Times, A22, o companie din Spania care reprezintă cluburile din Super League, va cere Curţii Europene de Justiţie să decidă dacă UEFA poate continua să acţioneze ca un organism de reglementare care este capabil să aplice sancţiuni cluburilor, în timp ce acţionează şi ca participant, profitând din organizarea de turnee precum Liga Campionilor.

Proiectul Superligii a părut că s-a prăbuşit la scurt timp după ce a fost dezvăluit în aprilie, pe fondul protestelor din partea fanilor, a experţilor şi a politicienilor. În câteva zile, nouă dintre cluburile secesioniste – Arsenal, Chelsea, Tottenham Hotspur, Liverpool, Manchester City, Manchester United, AC Milan, Inter Milano şi Atlético Madrid – au anunţat că vor abandona proiectul.

Totuşi Real Madrid, Barcelona şi Juventus rămân angajate în acest concept.

Potrivit documentelor trimise instanţei, SuperLiga acuză Uefa şi FIFA că au abuzat de poziţia lor dominantă.

„Contrar celorlalte pieţe de competiţie sportivă, UEFA şi FIFA păstrează şi apără cu înverşunare o poziţie monopolistă în fotbalul european care contravine dreptului concurenţei, în ciuda eforturilor depuse de alţi operatori de a accesa piaţa”, se precizează în dosar.

O instanţă de la Madrid a trimis cazul la Curtea Europeană de Justiţie( CEJ) pentru a se pronunţa dacă statutul UEFA şi FIFA, care acordă drepturi exclusive de a organiza competiţii de fotbal în Europa, sunt compatibile cu legislaţia UE.

Este puţin probabil ca hotărârea preliminară a CEJ să soluţioneze litigiul, un caz similar care implică o competiţie de schi se află în instanţe de 7 ani.

Reprezentaţii SuperLigii spun că obiectivul cheie al procedurilor judiciare este acela de a afla dacă UEFA şi FIFA acţionează în conformitate cu regulile de concurenţă şi dacă pot „exclude, în mod legitim, concurenţa pe o piaţă care reprezintă 1% din PIB-ul Uniunii Europene”.

Dosarul face referire la încercări anterioare de a rupe presupusul monopol deţinut de cele două instituţii, cum ar fi încercarea din anii 1990 a unui grup susţinut de Silvio Berlusconi, fostul premier italian şi proprietar al AC Milan, pentru a lansa o competiţie separată.

Un purtător de cuvânt al UEFA a spus că rolul dublu al organismelor de conducere a fost aprobat şi recunoscut de instituţiile europene. Această combinaţie de roluri ajută „la asigurarea dezvoltării pozitive corecte, coerente şi holistice a sportului european”.

„Provocările la adresa acestui model, urmărite în prezent de câteva cluburi de fotbal de elită şi susţinătorii lor financiari sunt egoiste şi disperate. Acestea reprezintă un pericol pentru fotbalul european şi pentru întregul ecosistem sportiv european”, a adpugat pentru FT purtătorul de cuvânt al UEFA.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/profimedia-0606776326.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/profimedia-0606776326-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit dosarelor obţinute de Financial Times, A22, o companie din Spania care reprezintă cluburile din Super League, va cere Curţii Europene de Justiţie să decidă dacă UEFA poate continua să acţioneze ca un organism de reglementare...