Imaginea articolului Criza politică din România. A doua rundă de negocieri pentru formarea Guvernului. Iese fum alb?

Criza politică din România. A doua rundă de negocieri pentru formarea Guvernului. Iese fum alb?

Premierul desemnat, Dacian Cioloş, a anunţat de altfel că, în cursul zilei de vineri, va avea o nouă întâlnire cu liderii PNL şi UDMR, menţionând că le-a transmis acestora intenţia lui de a forma cât mai repede un guvern.

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a precizat că o a doua întâlnire a liderilor ar urma să aibă loc vineri, în jurul orei 14.00.

Preşedintele PNL, premierul interimar Florin Cîţu, susţine că, după întâlnirea de miercuri cu Cioloş, trebuie să prezinte în interiorul formaţiunii politice pe care o conduce ce s-a discutat între liderii partidelor.

“Eu nu iau decizii de unul singur. Voi merge în PNL, vom discuta, voi spune ce am discutat aici şi vom vedea după aceea care sunt discuţiile”, afirma Florin Cîţu.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...