O unitate de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional fără a produce un impact pe partea nucleară sau asupra populaţiei şi angajaţilor.

Nuclearelectrica anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional joi dimineaţă, ca urmare a declanşării întrerupătoarelor de livrare a energiei în Sistemul Energetic Naţional.

Specialiştii CNE Cernavoda investighează cauza care a condus la declanşarea întrerupătoarelor de livrare a energiei, fapt care a determinat deconectarea automată a Unităţii 2 de la SEN.

„Deconectarea automată a Unităţii 2 s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând şi răspunzând conform proiectului în astfel de situaţii. Deconectarea automată a Unităţii 2, precum şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător”, anunţă compania.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
O unitate de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional fără a produce un impact pe partea nucleară sau asupra populaţiei şi angajaţilor. ...