Conform acordului actual, o graniţă rigidă între Irlanda, care face parte din UE şi Irlanda de Nord, care aparţine de Regatul Unit, este de evitat. Britanicii doresc menţinerea Irlandei de Nord pe piaţa unică europeană de bunuri, în ciuda acordului Brexit prin care şi-au manifestat ieşirea din uniune.

Crearea unei noi frontiere, afirmă sindicaliştii, ar submina poziţia comercială a Marii Britanii în cadrul regatului. Normele actuale impun numeroase controale asupra comercializării produselor din carne refrigerata dar nu numai.

Marea Britanie se aşteaptă ca propunerile venite din partea Uniunii Europene să permită circulaţia liberă a bunurilor şi să implice controale reduse asupra mărfurilor şi medicamentelor.

Uniunea Europeană a pregătit un set de propuneri pe care urmează să le prezinte pentru a soluţiona protocolul nord-irlandez.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Šefčovič, a declarat că noile propuneri pentru Protocolul Irlandei de Nord vor fi „de mare anvergură” şi că speră să fie văzute ca atare, relatează BBC.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/ue-marea-britanie.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/ue-marea-britanie-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Conform acordului actual, o graniţă rigidă între Irlanda, care face parte din UE şi Irlanda de Nord, care aparţine de Regatul Unit, este de evitat. Britanicii doresc menţinerea Irlandei de Nord pe piaţa unică europeană de...