„Problema este reprezentată de cei care nu vor să se vaccineze. Căutaţi-i în satul vostru, haideţi să mergem acolo în timp ce dorm şi să le facem injecţia în timp ce dorm, astfel încât să putem face acest lucru. Dacă nu vor, hai să mergem în casele lor şi să-i injectăm când se lasă noaptea. O voi face eu, eu voi conduce călătoria”, a declarat acesta.

Departamentul de Sănătate a subliniat în repetate rânduri că vaccinarea nu este obligatorie. Toate vaccinările necesită un consimţământ în cunoştinţă de cauză, potrivit CNN.

Duterte, în acelaşi discurs, şi-a asumat vina pentru lipsa vaccinurilor anti-COVID-19 de la începutul anului, spunând că este neputincios deoarece guvernul nu poate găsi nicio companie care să vândă serul în Filipine.

 

Ţara a început în mod oficial campania de vaccinare împotriva COVID-19 pe 1 martie anul trecut, la peste un an de la înregistrarea primului caz de COVID-19 şi fiind ultima care a lansat o astfel de iniţiativă în Asia de Sud-Est.

 

Până la 10 octombrie, peste 23,1 milioane de filipinezi au fost complet vaccinaţi împotriva COVID-19, în timp ce aproximativ 26,4 milioane de persoane au primit prima doză.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/vaccinare-4.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/vaccinare-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Problema este reprezentată de cei care nu vor să se vaccineze. Căutaţi-i în satul vostru, haideţi să mergem acolo în timp ce dorm şi să le facem injecţia în timp ce dorm, astfel încât să putem...