Consiliul de administraţie al FMI s-a reunit luni pentru a analiza acuzaţiile potrivit cărora Georgieva ar fi exercitat presiuni asupra personalului pentru a contribui la îmbunătăţirea poziţiei Chinei în clasamentul “Doing Business” al Băncii Mondiale.

“După ce a analizat toate dovezile prezentate, Consiliul de administraţie îşi reafirmă încrederea deplină în conducerea şi capacitatea directorului general de a continua să îşi îndeplinească în mod eficient atribuţiile”, a declarat FMI în urma analizei.

Fondul a precizat că informaţiile prezentate în timpul revizuirii “nu au demonstrat în mod concludent că directorul general a jucat un rol necorespunzător”.

Separat, secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, a declarat într-o declaraţie că, în lipsa “unor dovezi directe suplimentare în ceea ce priveşte rolul directorului general, nu există o bază pentru o schimbare a conducerii FMI”.

Georgieva este şefa FMI din octombrie 2019.

Înainte de aceasta, ea a lucrat la Banca Mondială din 2017. Un raport, realizat de firma de avocatură WilmerHale şi solicitat de comitetul de etică al băncii, a afirmat că ea a influenţat rezultatul unor cercetări importante pentru a îmbunătăţi percepţia asupra Chinei.

WilmerHale a declarat, în septembrie, că, în timpul cât a lucrat la Banca Mondială, “Georgieva s-a implicat direct în eforturile de îmbunătăţire a poziţiei din clasament a Chinei [în raportul Doing Business]”.

Raportul “Doing Business” este o piesă emblematică a cercetării anuale a Băncii Mondiale, care evaluează cât de prietenoasă este o naţiune pentru afaceri.

În raportul din 2018, China s-a clasat iniţial pe locul 85, dar după influenţe din interiorul echipei de conducere şi intervenţii de la Beijing; ţara a ajuns pe locul 78, potrivit evaluării WilmerHale.

Într-o declaraţie din 16 septembrie, Georgieva a spus “Nu sunt de acord în mod fundamental cu concluziile şi interpretările raportului WilmerHale”.

Ţări precum Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie ar fi susţinut-o pe Georgieva să rămână la conducerea FMI. Cu toate acestea, unii oficiali din Statele Unite au fost ceva mai sceptici.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/fmi.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/fmi-300x300.pngrootstireaUncategorised
Consiliul de administraţie al FMI s-a reunit luni pentru a analiza acuzaţiile potrivit cărora Georgieva ar fi exercitat presiuni asupra personalului pentru a contribui la îmbunătăţirea poziţiei Chinei în clasamentul 'Doing Business' al Băncii Mondiale. ...