Ce le place fetiţelor şi ce visuri au? Patru fetiţe şi adolescente răspund la câteva întrebări, cu ocazia Zilei internaţionale a Fetelor. Pentru că este important să le ascultăm voce şi să vedem cum le putem susţine în călătoria lor. 

E greu sau uşor să fii fată? Jocurile preferate şi valorile învăţate

  • „Îmi place că sunt fetiţă. Mă joc cu bebe (fratele mai mic) şi să mă uit la desene, să mă plimb cu bicicleta şi să învăţ la grădi, în grupa mare. Tati merge azi la oraş şi îmi cumpără o păpuşă. I-am spus lui tati şi lui mami că azi e Ziua Fetiţelor, nu ştiam dar de acum o voi sărbători în fiecare an. Mie nu mi se pare greu să fii fată. Tati m-a învăţat să merg cu bicicleta când mi-a fost frică şi m-a lăsat să merg singură, mi-a zis să am curaj  şi am!” (Daniela, 5 ani).

Jocurile preferate de către fetele mici arată stereotipurile şi tipul de socializare de gen pe care adulţii le folosesc în relaţie cu copiii.  În familiile educate şi conştiente de stereotipuri, fetele au jucării diverse, nu în baza genului lor, ci a intereselor de învăţare şi dezvoltare personală. Întotdeauna, fetele au reper ce văd la TV (ce jucării au fetele din reclame/desene) şi ce li se spune de către familie sau profesori.

  • „Uneori e greu să fii fată. Momentan, îmi place. Dar am văzut că altor fete le e greu uneori. Uite, sora mai mare are perioade când pare nebună când are menstruaţie. Îi place doar să se îmbrace sexy, să îşi facă părul şi se se machieze. Şi plânge şi trânteşte uşa în nas tuturor. (…) Eu nu cred că o fată adevarată trebuie să fie aşa (…) Îmi place să construiesc din lego. Şi să mă joc de-a chirurgul. Păpuşile nu le suport! Le rup capul. Dacă vrei să creşti puternică şi deşteaptă, păpuşile nu au ce căuta la tine în braţe” (Ana, 6 ani). 

 

  • „Am crescut în sărăcie, deci e greu să fii fată dacă eşti şi săracă sau dacă nu ai părinţi buni. Ţi se spune ce să vorbeşti, cum să stai pe scaun, cum să-ţi ţii picioarele, nu vorbi cu gura plină, nu te bate cu băieţii, poartă rochiţă că de aia eşti fetiţă şi altele. (…) Dar am fost puternică şi am luptat. Nu am avut păpuşi sau alte jucării, dar am ambiţie. Fetele au nevoie de libertate, au nevoie să fie curajoase şi să spună „Nu” când nu vor ceva. (…) Îmi place că sunt fată pentru că pot da viaţă, e o putere mare şi e doar a noastră, dar şi pentru că pot apăra alte fete mai slabe. (…)” (Mirela, 15 ani).

 

  • „E şi greu şi uşor. Depinde ce sprijin ai, ce părinţi ai, cum se raportează lumea la tine. Îmi place că s-au mai schimbat lucrurile în ultimii ani, iar fetiţele au alte modele. Nu mai sunt Oana Zăvoranu sau Bianca Drăguşanu. Iar rasiştii sunt pedepsiţi sau măcar mustraţi. Am tenul închis, sunt de etnie romă şi sunt mândră de asta. Când eram mică am suferit mult. Dar de câţiva ani tot apar femei de succes cu pielea închisă, aşa că mă simt mai puternică. (…) Îmi place să conduc, să joc fotbal şi mă atrage armata” (Beatrice, 18 ani). 

Ce visuri au fetele?

  • „Când cresc, vreau să mă fac poliţistă. Vreau să prind hoţii care fură bijuterii şi fac rău. Iar cu banii vreau să iau mâncare pentru copilul meu, pentru fratele meu care va creşte mare  atunci şi pentru copiii săraci, care nu au ce mânca. Şi să-mi cumpăr şi machiaje!” (Daniela, 5 ani).
  • „Probabil chirurg (ca mama) sau medic veterinar. E minunat să poţi salva vieţi şi să arăţi că nu ţi-e frică de sânge” (Ana, 6 ani).
  • „Îmi place gaming-ul şi sper să devin programatoare IT, să fac  jocuri smart pentru fetiţe (Mirela, 15 ani).
  • „Îmi doresc o carieră în armată. În acelaşi timp, îmi place moda, industria fashion. Deci ori militar, ori designer” (Beatrice, 18 ani). 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Ce le place fetiţelor şi ce visuri au? Patru fetiţe şi adolescente răspund la câteva întrebări, cu ocazia Zilei internaţionale a Fetelor. Pentru că este important să le ascultăm voce şi să vedem cum le putem...